Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea Popularilor Europeni, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE, se vor reuni săptămâna viitoare la Bucureşti.
Partidul Popular European (PPE) îşi va organiza congresul pe 6 şi 7 martie 2024 la complexul Romexpo din Bucureşti, a anunţat joi formaţiunea politică paneuropeană într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
„Congresul reprezintă un moment de unitate, reflecţie şi inspiraţie, permiţându-ne să celebrăm realizările şi să tratăm provocări precum războiul dus de Rusia contra Ucrainei, creşterea costului vieţii şi ameninţările reprezentate de populism şi extremism”, arată comunicatul citat.
Din PPE fac parte 84 de partide şi parteneri din 44 de ţări, preşedinţii Comisiei Europene (Ursula von der Leyen) şi Parlamentului European (Roberta Metsola), şefi de stat sau de guvern din 12 ţări membre UE, 10 membri ai Comisiei Europene şi cel mai numeros grup politic (178 de membri) din Parlamentul European.
Bucureştiul a mai fost gazda unui congres al Popularilor Europeni în octombrie 2012.