Directoarea Școlii Nicolae Titulescu a demisionat, în urma acuzațiilor că a mușamalizat cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual de două ori. Ministrul Educației, Ligia Deca, a trimis astăzi Corpul de Control al ministerului pentru verificări la Școala Nicolae Titulescu din Capitală, dar și la Inspectoratul Școlar.
Asta după ce raportul preliminar al Inspectoratului a sesizat o serie de abateri, a adăugat ministrul.
Mama copilului care ar fi fost de două ori abuzat în toaleta școlii acuză conducerea că nu a luat nicio măsură când a reclamat prima dată ce s-a întâmplat. Directoarea nu i-ar fi primit sesizarea scrisă, pentru că era vacanță, potrivit tvrinfo.ro.
Iudita Popteanu, director demisionar, Şcoala Gimnazială Nicolae Titulescu, Bucureşti: Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii a unui abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, în anul 2022 – din perspectiva instituției noastre, și a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat anchete interne.
Sorin Ion, secretar de stat, Ministerul Educaţiei: Poate că au considerat că pot gestiona problema la nivelul școlii, dar pe de altă parte foarte necesar să ne anunțe și pe noi.
Corpul de Control al Ministerului Educației verifică modul în care Școala Nicolae Titulescu a gestionat cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual. Un prim raport al Inspectoratului Școlar a scos la iveală nereguli în gestionarea plângerilor făcute de părinți și nerespectarea procedurilor în cazurile de violență. Cei vinovați vor fi sancționați, a transmis Ligia Deca. La scurt timp după declarațiile ministrului, directoarea școlii a demisionat.
Ligia Deca, ministrul Educaţiei: Există o serie întreagă de constatări care țin de neinformarea unor entități care trebuiau informate despre acest cazuri, de exemplu consiliul de administrație al școlii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violență. Dacă constatăm că a fost încălcată procedura, cei responsabili vor suporta toate rigorile legii. Trebuie să avem zero toleranță pentru abateri.
La numărul 119 puteți raporta cazurile de abuz, exploatare și violență asupra copiilor.