Legea care instituie Anul Centenar al Patriarhiei Române în 2025 a fost promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate, şi pot sprijini logistic activităţile organizate de Biserica Ortodoxă Română cu acest prilej, potrivit stiripesurse.ro.