Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează procesiunea de Florii

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează procesiunea de Florii

Pentru a celebra sărbătoarea Floriilor în Biserica Catolică de rit latin, duminică, 24 martie 2024, la București va avea loc tradiționala Procesiune de Florii, la care vor lua parte credincioși, persoane consacrate și preoți din comunitățile și parohiile romano-catolice din București și împrejurimi.

Procesiunea va începe la ora 15.00, din Piața „Fer. Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacré Coeur – Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfințire a tradiționalelor ramuri, și se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, având următorul traseu: Piața „Fer. Vladimir Ghika”, Str. Cpt. Demetriade, B-dul Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, Catedrala Sf. Iosif. Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sf. Iosif, în jurul orei 16.00, în Catedrală se va celebra Sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

„Duminica Floriilor ne cheamă la o comuniune profundă cu credincioșii din România și din întreaga lume, în timp ce ne unim cu suferința lui Cristos și a semenilor noștri. Prin participarea la procesiunea de Florii și la Sfânta Liturghie, ne mărturisim public credința și ne unim în rugăciune pentru cei aflați în suferință. De aceea, în această zi specială, când la Sfânta Liturghie se rememorează Pătimirea Mântuitorului, ne rugăm pentru toți cei care suferă în lume. Medităm la jertfa lui Isus și, totodată, ne deschidem inimile către suferințele semenilor noștri, care îmbracă atâtea forme: singurătate, sărăcie, abandon, abuzuri, consecințe ale războaielor, violență.  Ne rugăm ca Pătimirea și Învierea lui Cristos să ne inspire compasiune și să ne îndemne la o iubire activă a aproapelui, care să nu se rezume la gesturi simbolice, ci să se manifeste concret în viața de zi cu zi, prin ajutorul oferit celor aflați în nevoie”, afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioșilor pe străzile orașului – și deschide Săptămâna Sfântă, care face amintirea Pătimirii lui Cristos și culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului, potrivit stiripesurse.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii