Delegaţia României la Jocurile Olimpice de Vară de la Paris (26 iulie-11 august) este creditată cu câştigarea a zece medalii, dintre care două de aur, trei de argint şi cinci de bronz, conform unui clasament virtual publicat de compania de cercetare Nielsen Gracenote, citat de Reuters și Agerpres.
România se clasează astfel pe locul 25 în ierarhia virtuală după numărul total de medalii, în urma unor țări precum Serbia, Polonia, Turcia, Ucraina sau Ungaria. Clasamentul prevede un top alcătuit din Statele Unite, China, Marea Britanie, Franța și Australia, completat de Japonia, Italia, Țările de Jos, Germania și Coreea de Sud.
Dacă previziunile se adeveresc, sportivii noștri ar înregistra cel mai bun bilanț al ultimelor cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară la care au participat. Reamintim, la Beijing în 2008, românii au obținut nouă medalii (4-1-4), de la Londra 2012 s-au întors cu șapte (2-4-1), iar la Rio de Janeiro 2016 și Tokio 2020 au cucerit doar patru (1-1-2, respectiv 1-3-0). Spre comparație, la Atena, în 2004, România a obținut nu mai puțin de 19 medalii (8-5-6). Ne amintim cu plăcere de Los Angeles 1984, când România a ocupat locul al doilea pe națiuni, după Statele Unite, cu un număr practic inegalabil de medalii obținute (53: 20-16-17).
Conform clasamentului Gracenote Nielsen, delegaţia Statelor Unite va domina net Jocurile de la Paris, cu o proiecţie de 123 de medalii (39-37-47), mai multe decât la Tokyo (113), urmată de China (89) şi Marea Britanie (66). Ţara gazdă, Franţa, va avea un total mai mare decât la Tokyo, cu 55 de medalii, şi o creştere de la 18 la 22 la medaliile de aur. Într-o ierarhie previzionată pentru medaliile de aur, Franţa se află pe trei, după SUA şi China (35).
Clasamentul virtual pe medalii alcătuit de Gracenote este un model statistic bazat pe rezultatele individuale şi pe echipe de la Jocurile Olimpice anterioare, Campionatele Mondiale şi Cupele Mondiale pentru a previziona cei mai probabili câştigători de medalii din fiecare ţară.
România a calificat până acum 80 de sportivi la JO de la Paris, la atletism, înot, box, kaiac-canoe, canotaj, gimnastică artistică, gimnastică ritmică, polo pe apă, tenis de masă, lupte şi haltere.