Facilităţi fiscale pentru gospodăria ţărănească

Facilităţi fiscale pentru gospodăria ţărănească

Mutatul de la oraş la ţară a devenit un fenomen în România, mai ales de la debutul crizei Covid. Gospodăria ţărănească a ajuns în centrul atenţiei și prin intermediul noii legi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Prin noua lege promulgată, gospodăria poate să devină membru asociat în cooperative agricole.

Printr-un act normativ ce va intra în vigoare la publicarea în „Monitorul Oficial”, gospodăria ţărănească va putea fi scutită de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri, cu o condiţie: să fie înscrisă într-o cooperativă agricolă. Aşa că membrii cooperatori nu vor mai plăti impozitul pe clădirile şi terenurile utilizate pentru producţia cooperativei agricole.

Această facilitate fiscală va fi valabilă pentru primii cinci ani de la începerea activităţii în cazul gospodăriilor nou-înfiinţate. E valabilă aceeaşi perioadă şi pentru cele deja înfiinţate, care au o cifră anuală netă de până la 10 milioane de euro până la finalul anului trecut.

De la începutul crizei până acum, în România a crescut cererea pentru imobiliare în mediul rural. Sunt căutate în special casele din localităţile aflate în apropierea marilor oraşe, pentru că tinerii nu-şi mai doresc să treacă printr-o nouă eventuală izolare la bloc, în apartament. Aceştia simt nevoia de aer curat şi de un spaţiu mai mare. Date oficiale recente arată că, anual, în România peste 110.000 de oameni se mută de la oraş la sat, în timp ce numărul celor care se mută de la sat la oraş este de aproximativ 87.000.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.9 ° C
4.4 °
3.3 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
4 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii