Ministrul Educației: Testarea antidrog a elevilor nu ar trebui să se facă la şcoală, ci doar în laboratoarele de analize medicale

Ministrul Educației: Testarea antidrog a elevilor nu ar trebui să se facă la şcoală, ci doar în laboratoarele de analize medicale

Testarea antidrog a elevilor nu ar trebui să se facă la şcoală, ci doar în laboratoarele de analize medicale, a declarat ministrul Educaţiei pentru TVR Info. 

Argumentele ţin de infrastructura unităţilor de învăţământ şi de confidenţialitatea datelor. Pentru că situaţia este delicată si generează permanent controverse, autorităţile merg deocamdată pe varianta informării şi consilierii tinerilor, inclusiv în spaţii neconvenționale pentru astfel de activitati, precum mall-urile.

În toamna anului trecut a fost constituit un grup de lucru cu reprezentanţi ai mai multor ministere care trebuie să găsească soluţii la problema consumului de droguri în rândul adolescenţilor.

Până acum, tot ce s-a făcut au fost doar activităţi de prevenţie a consumului de stupefiante în rândul elevilor, iar profesorii au fost instruiţi să recunoască semnele consumului de substanţe interzise.

„Trebuie să existe un Program național, accesibil din punct de vedere al costurilor, pentru testare. Dacă există suspiciuni că un copil se află în situație de vulnerabilitate, de dependență să se poată realiza testarea cu acordul sau al lui dacă este major, acolo unde facem în general analize. Cred că trebuie să existe această investiție a statului în testare, tocmai pentru a putea trata și pentru a putea preveni. Nu cred că școlile, cu infrastructura actuală, în marea lor majoritate, au tot ce le trebuie pentru a putea să facem testare în școală, mai potrivite sunt alte zone”, a spus ministrul Educației, Ligia Deca.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii