Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu şi Adrian Sârbu au fost puşi din nou sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii în timpul Mineriadei din 1990.
Procurorii militari refac ancheta în dosarul reprimării manifestaţiei din Piața Univeristăţii din București în 13-15 iunie 1990. Iar astăzi au comunicat acuzațiile foștilor demnitari. Fostul preşedinte al României Ion Iliescu va fi și el audiat pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile. Procurorii vor merge mâine la el acasă, dată fiind vârsta înaintată a lui Iliescu: 94 de ani.
Primul care a luat la cunoștință calitatea de suspect în dosar a fost Petre Roman, premier al României în 1990, potrivit tvrinfo.ro. Chiar și după atâția ani, Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier al României, neagă orice implicare în Mineriada din 1990.
Procurorii au refăcut ancheta după ce Înalta Curte a anulat dosarul și a restituit ancheta la Parchet în 2020. Unul dintre primii anchetatori din dosar, generalul Dan Voinea, spune că la dosar sunt două probe cheie. Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, spune că ancheta Mineriadei este o restanță a Justiției.
De asemenea, au fost puşi sub acuzare fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, gl.(r) Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne) şi gl.(r) Peter Petre (fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele). Aceştia au fost chemaţi joi la Parchet, pentru a li se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.
Primul care a ajuns la Parchetul Militar este fostul premier Petre Roman, lui i se aduce la cunoștință calitatea de suspect in dosarul Mineriadei.
S-au prezentat apoi, la sediul Parchetului General, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 – iunie 1990, și fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru a lua la cunoştinţă că au fost puși din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
De asemenea, sunt aşteptaţi la audieri generalul (rez.) Mugurel Cristian Florescu, Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma. Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă.
Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti și au implicat ilegal forțe ale Ministerului de Interne, Armatei, SRI și peste 10.000 de mineri și muncitori.
Ce s-a întâmplat în 1990
În dimineaţa zilei de 13 Iunie 1990 forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţa Universităţii care manifestau paşnic şi au făcut mai multe arestări. Atmosfera s-a încins până a izbucnit un conflict direct. Astfel că, pe tot parcursul zile,i au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi poliţişti şi jandarmi. Au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Ministerului de Interne, al Poliţiei Capitalei şi SRI. Ulterior, Ion Iliescu a transmis mesajul care avea să declanşeze haosul: „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, nu mai puțin de trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Capitală. Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineața, minerii conduşi de Miron Cozma au mers spre centrul oraşului şi au devastat totul în cale şi au făcut peste 1.000 de victime.
Conform procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Aceasta prevedea ca niciun fost membru al Partidului Comunist sau al Securității să nu aibă dreptul să lucreze în funcții publice pe o perioadă de 10 ani sau trei legislaturi consecutive, punând accent pe funcția de președinte. În atac au fost implicate forțe ale Ministerului de Interne, MApN, SRI, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
La 32 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, niciunul dintre inculpaţii din dosarul cu același nume, în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, acuzați de infracțiuni contra umanității, nu a fost tras la răspundere. Dosarul a fost restituit în mai 2019 procurorilor militari pentru a fi refăcut în integralitate, toate probele fiind declarate nule, potrivit tvrinfo.ro.