Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori

Premierul Marcel Ciolacu: Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori

Ministerul Finanțelor caută bani pentru majorările de salarii și pensii pe care Guvernul și le-a asumat anul acesta. Informația apare într-un raport pe care Marcel Boloș l-a prezentat în ședința de Guvern, iar marile provocări sunt creșterile de salarii din sănătate şi asistenţă socială, majorarea soldelor militarilor, dar și pensiile care vor crește după recalcularea din toamnă. Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări astăzi că sunt bani pentru toate aceste măsuri.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Sunt toţi banii, măsuraţi (…). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii… Repet, lucrurile sunt sub control. Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori. Cu adevărat, sunt nişte hotărâri judecătoreşti pe la Justiţie în care sunt nişte sume, câteodată mă ia şi pe mine ameţeala, unde nu s-a stat încă, nu au fost recunoscute de către statul român şi unde avem aceste discuţii. În rest, nu sunt probleme. Nici dacă ar fi, acele sume nu ar fi probleme pentru Guvernul României – a declarat premierul, potrivit tvrinfo.ro.

Premierul a afirmat că au fost plătite toate sumele alocate pentru înzestrarea armatei.

„Sunt lucrurile chiar într-un echilibru. Cu adevărat, consider că priorităţile românilor au fost investiţiile în infrastructură. În rest, şi am vorbit şi astăzi cu ministrul Apărării şi cu vicepreşedintele Turciei, îmi doresc ca cât mai multe dintre achiziţiile pentru înzestrarea armatei să se producă pe teritoriul României. Asta a fost discuţia şi cu cancelarul Olaf Scholz şi cu cei interesaţi şi cu Ambasada Statelor Unite şi veţi vedea că se va dezvolta foarte mult industria de apărare în acest an”, a spus premierul Ciolacu.

Ministerele Muncii și Energiei trebuie să plătească furnizorile de energie electrică 2,6 miliarde de lei, în contul compensării tarifelor plafonate aplicate populației. Economiștii susțin că Guvernul trebuie să fie prudent pentru a ține deficitul bugetar sub control.

Luni premierul se va întâlni luni cu miniștrii de Finanțe și Justiției pentru a discuta despre cum vor fi împărțiți banii. Rectificarea bugetară va fi făcută în luna august, conform TVR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii