„Solicităm lui Nicușor Dan să-și precizeze public poziția pe tema agresiunii rusești în Ucraina. Este o datorie de claritate morală a oricărui candidat și este o datorie morală a candidatului la primărie Nicușor Dan față de bucureșteni, față de valorile statului de drept, de valorile democratice și libertate”, transmite PSD, prin intermediul unui comunicat de presă.
„Solicităm de asemenea Primarului General, să-și explice poziția pe tema conexiunilor pe care oameni apropiați de Nicușor Dan le au cu interese de afaceri rusești și cerem pe această cale, din nou, în mod public, Primarului General să lămurească asupra surselor de finanțare ale campaniei uriașe de publicitate.
Primarul general, Nicușor Dan are obligația morală și legală să elucideze sprijinul financiar sau de orice natură pe care îl primește de la consilierul său Matei Păun – un susținător declarat al intereselor politice ale Rusiei.
În condițiile în care campania electorală se desfășoară pe fondul eforturilor de dezinformare și fake-news, mai ales în mediul online, în spatele cărora se află interese rusești, solicităm de asemenea candidatului la Primăria Capitalei, Nicușor Dan să pună la dispoziția publicului, în mod transparent, informațiile legate de staff-ul său de campanie și conexiunile pe care oameni din staff-ul de campanie le au cu persoane sau companii din Rusia.
Amintim că în 2022, Primăria Capitalei a deschis o licitație pentru 1200 de pachete antivirus Kasperksy, în condițiile în care, cu o lună înainte, autoritățile americane au introdus firma rusească Kaspersky Lab pe lista neagră a companiilor care amenință securitatea națională, iar instituțiile federale avertizau companiile germane asupra riscurilor la care se expuneau folosind antivirsul. Mass-media internațională avertizase încă din 2017 asupra riscului utilizării Kaspersky în sistemele informaționale și asupra legăturilor firmei cu interesele și acțiunile de spionaj ale guvernului rus.
Amintim că în alegerile din 2016, susținători importanți ai USR și chiar soțul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, atenționau asupra lipsei informațiilor transparente legate de datele financiare ale lui Matei Păun și asupra implicațiilor și costurilor serviciilor pe care acesta le oferea încă de la acel moment, candidatului la primăria Capitalei, Nicușor Dan.
Atragem atenția că, prin responsabilitatea politică, nu doar administrativă pe care o are ca Primar General, Nicușor Dan este obligat să facă clarificări față de bucureștenii care au susținut și susțin prin eforturile lor, punându-și casele la dispoziție sau prin donații și voluntariat refugiații ucraineni din calea războiului de agresiune rusesc”, conchide PSD.