Ministerul de Interne: În perioada 1- 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu

Ministerul de Interne: În perioada 1- 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reaminteşte că, luni şi marţi, serviciile publice comunitare care eliberează permise de conducere, certificate de înmatriculare, paşapoarte, respectiv cărţi de identitate, precum şi structurile Ministerului Afacerilor Interne care eliberează alte tipuri de documente au program normal de lucru cu publicul.

Conform unui comunicat de presă al MAI, în perioada 1- 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, la ghişeu, aceste zile fiind declarate zile de sărbătoare legală, la nivel naţional, în care nu se lucrează.

„Încurajăm cetăţenii ca, înainte de a se deplasa la ghişeele serviciilor publice comunitare, precum şi la ghişeele celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne care eliberează alte tipuri de documente, să consulte programul de funcţionare, disponibil pe paginile de internet ale acestora”, se precizează în comunicat.

Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări recomandă folosirea serviciului programări online – https://dgpci.mai.gov.ro/drpciv-booking/.

„Reamintim faptul că pentru a facilita plăţile reprezentând contravaloarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare, a autorizaţiei de circulaţie provizorie, precum şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare, Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări a pus la dispoziţia celor interesaţi, un serviciu online prin intermediul site-ului propriu – https://dgpci.mai.gov.ro/drpciv-payment/”, a informat MAI.

Totodată, viitorii conducători auto care se pregătesc pentru obţinerea permisului de conducere pot să îşi verifice cunoştinţele teoretice exersând simularea unui examen prin folosirea aplicaţiei online de pe site-ul structurii – https://dgpci.mai.gov.ro/dlexam.

„Persoanelor care au nevoie de un nou document de călătorie le recomandăm să facă din timp programare prin intermediul hub-ului de servicii al MAI https://hub.mai.gov.ro/epasapoarte/programari/harta. După depunerea cererii de eliberare a paşaportului, recomandăm verificarea stadiului folosind următorul link https://hub.mai.gov.ro/epasapoarte/programari/verifica-pasaport/”, se arată în comunicat.

Pentru mai multe informaţii utile privind actele care trebuie depuse odată cu cererea de eliberarea a diferitelor documente, taxele care trebuie plătite şi modalităţile de plată se recomandă consultarea paginilor de internet ale Direcţiei Permise şi Înmatriculări – https://dgpci.mai.gov.ro/documents-and-forms/inmatriculari, Direcţiei Generale de Paşapoarte – https://pasapoarte.mai.gov.ro/ şi Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor http://depabd.mai.gov.ro/.

Cei care doresc să obţină certificatul de cazier judiciar, precum şi istoricul sancţiunilor rutiere au posibilitatea de a descărca aceste documente online, gratuit, prin accesarea hub-ului de servicii al MAI, https://hub.mai.gov.ro/serviciu/. Certificatele pot fi obţinute de către utilizatorii care au un cont valid în hub-ul de servicii al MAI sau de cei care au un cont activ în aplicaţia Ghişeul.ro.

Structurile specializate din cadrul Poliţiei Române în domeniul arme, explozivi şi substanţe periculoase utilizează sistemul EARM care, de la începutul anului 2024, permite persoanelor fizice şi celor juridice să depună, în format digital, orice solicitare şi documentele prevăzute de legislaţia naţională pentru obţinerea avizelor specifice segmentului de autorizare în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii de arme.

Sistemul informatic poate fi accesat de pe site-ul Poliţiei Române, rubrica proiecte, la link-ul https://appearm.politiaromana.ro/.

În ceea ce priveşte restituirea documentelor reţinute de structurile de poliţie rutieră, programul de lucru cu publicul la ghişee se desfăşoară inclusiv în zilele de sărbători legale şi poate fi consultat pe pagina de internet a Brigăzii Rutiere Bucureşti sau pe paginile de internet ale inspectoratelor de poliţie judeţene, au menţionat reprezentanţii MAI.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii