Moscova s-a umplut astăzi de soldați, aparatură și tehnică de luptă, cu ocazia paradei prin care Federația Rusă marchează victoria Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste în Cel de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de ceilalți aliați (Statele Unite, Marea Britanie, Franța), rușii serbează victoria pe 9 mai și nu pe 8, pentru că semnarea documentelor de predare necondiționată a Germaniei a avut loc după miezul nopții pe ora Moscovei.
Prin Piața Roșie au defilat militari în uniforme de paradă, cu medalii și tot harnașamentul, plus un zâmbet înghețat pe figuri, apoi cele mai noi și amenințătoare blindate, autospeciale, rachete și alte utilaje de luptă pe care le are Rusia. A fost o demonstrație de forță ancorată mai degrabă în secolul trecut, însă prezentul a fost și el reprezentat, prin fluturarea sistemelor purtătoare de rachete balistice Iskander și Yars, care pot fi dotate cu ogive cu încărcătură nucleară. Parada mecanizatelor a fost deschisă de un veteran al războiului, tancul care a înclinat balanța pe frontul sovietic, T34.
Președintele Vladimir Putin a susținut un discurs în care a susținut că „Rusia nu va permite nimănui să o amenințe”, dar și că „Rusia va face totul pentru ca actualul conflict din Ucraina să nu devină unul global”. Și cum amenințările la adresa Occidentului nu puteau lipsi de la parada din Piața Roșie, Putin a spus și că „forțele strategice (n.red. – nucleare) ale Rusiei sunt mereu pregătite de luptă”.
În România, ziua de 9 mai are în continuare însemnătatea de zi a victoriei, întrucât alinierea la data adevărată a victoriei, 8 mai, stă în forma unei legi rătăcite prin sertarele Camerei Deputaților.