În Vinerea Luminată: Izvorul Tămăduirii, marea sărbătoare din calendarul ortodox

În Vinerea Luminată: Izvorul Tămăduirii, marea sărbătoare din calendarul ortodox

În fiecare an, Izvorul Tămăduirii este sărbătorit în Vinerea Luminată, după Paște. Izvorul Tămăduirii se referă la vindecarea miraculoasă a unui orb, care și-a recăpătat vederea.
Această sărbătoare aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb. Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o padure un orb, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apa dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.

Pentru a mulțumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică, unde s-au săvârșit apoi multe minuni.  Această Biserică, situată în vechiul cartier Vlaherne, se mai vede și astăzi în Istanbul, potrivit crestinortodox.ro. Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V – VI.

De Izvorul Tămăduirii se sfințesc apele. Ortodocșii merg la biserică în această zi pentru a participa la slujba de sfințire a apei, care poartă și numele de Aghiasma Mică.

După ce preotul sfințeste apa printr-o procesiune, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul: “Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvantează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea Ta păzește pe poporul Tău”.

Conform tradiției, scopul agheasmei este de a alunga duhurile rele. De asemenea, spun superstițiile zilei, apa sfințită de Izvorul Tămăduirii are proprietăți curative. În tradiţia populară, cei care sunt bolnavi şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se însănătoșesc.

În tradiția populară, cei care muncesc azi, precum și gospodinele care spală, calcă sau cos, nu vor avea spor tot anul, iar treburile pe care le au de făcut nu se vor mai termina niciodată. Cei care vor respecta însă tradițiile se spune că vor avea un loc asigurat în Rai.

Tradiția bisericească leagă Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii de Maica Domnului, mai ales că în această zi, una a vindecării, rugăciunile sunt adresate Fecioarei Maria, celei căreia i se cere ajutorul în momentele de boală sau de necaz.

Mai mult, în iconografia sărbătorii, de Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului și Isus Hristos se află într-un bazin asemănător cu o cristelniță, iar din cristelniță izvorăște apă care are darul tămăduirii bolilor trupești sau sufletești.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii