15 mai: Ziua bujorului, floarea naţională a României

15 mai: Ziua bujorului, floarea naţională a României

În octombrie 2022, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care bujorul este declarat Floare Naţională. „Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României.

În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor. Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, prevede legea.

Bujorul românesc este sărbătorit din 2015, în fiecare an, iar comunitatea Bujorul Românesc organizează campanii de conștientizare prin care promovează floarea ca element reprezentativ pentru cultura și tradiția românilor.

Bujorul este şi simbolul veteranilor Armatei Române

”Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociația CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostașilor Armatei Române și sângele vărsat pe câmpurile de bătălie.

”Bujorul românesc” a fost rezervat de Asociație la OSIM, ca marcă figurativă individuală, fiind publicat în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, Secțiunea Mărci.

Sperăm ca tot mai multe persoane să poarte la rever acest simbol, în semn de respect pentru faptele de arme ale ostașilor români din toate timpurile.

De-a lungul anilor, s-a alăturat, în promovarea bujorului românesc ca floare națională, companii care au expus bujorul în luna mai în diferite forme de activări, celebrități și persoane reprezentative pentru mediul din care fac parte care au devenit ambasadori pentru bujorul românesc.

Comunitatea Bujorul Românesc / The Romanian Peony, a luat ființă în mai 2015, fiind inițiată de Cristina Turnagiu Dragna și Andreea Tănăsescu (“La Blouse Roumanie”) pentru a susține studiile și propunerile mediului academic românesc care a început demersul de a declara Bujorul – Floare Naționala și Emblema florală a României.

Grupul de profesori și cercetători ai USAMV Bucureşti, Facultatea de Horticultură care au lansat la începutul lunii iunie 2013, în cadrul Conferinţei Internaţionale „Agriculture for life, Life for agriculture“, propunerea titularului disciplinei Floricultură, conf.univ.dr. Florin Toma, ca BUJORUL să fie proclamat oficial, de către statul roman, floarea naţională a României are peste 110 de pagini de argumente pentru alegerea Bujorului drept emblemă florală națională.

”Bujorul românesc este o emblemă florală care poate să vorbească simbolic despre România și despre români mai bine decât o facem noi prin cuvinte,” spune Cristina Dragna, unul dintre inițiatorii campaniei.

În județul Teleorman există o arie naturală protejată de interes naţional. Este vorba despre Rezervaţia naturală Pădurea Troianu, al cărei obiectiv îl constituie conservarea florei sălbatice şi protejarea speciei de bujor românesc. În prezent, această rezervaţie naturală este administrată de către Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, potrivit stiritvr.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii