De la 1 iulie se majorează salariul minim pe economie

De la 1 iulie se majorează salariul minim pe economie

Decizia de a majora salariul minim pe economie, de la 1 iulie, a fost adoptată prin Hotărâre de Guvern.

Decizia de a majora salariul minim pe economie, de la 1 iulie, a fost adoptată joi prin Hotărâre de Guvern. Valoarea creşte de la 3.300 – în prezent – la 3.700 de lei, iar numărul beneficiarilor este estimat la peste 1 milion 800 de milioane de angajaţi.

Această decizie nu se aplică însă salariaților din agricultură și industria alimentară, întrucât pentru aceste categorii se aplică prevederile legale în vigoare.

Tot de la 1 iulie, suma de 200 de lei din salariu minim care era scutită de impozit și contribuții sociale obligatorii va fi majorată cu încă 100 de lei.

A fost aprobată și finanțarea spitalului care urmează să fie construit în sectorul 6 pe Bulevardul Timișoara, o investiție de peste 145 de milioane de euro din care jumătate este împrumutată de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar jumătatea este asigurată de primăria sectorului 6. Şi indicatorii tehnico-economici pentru drumul express Focșani-Brăila au fost aprobați de guvern.

Proiectul are o valoare de peste 6,75 de miliarde de lei, iar durata execuției este de trei ani.

Tot în şedinţa de astăzi, Guvernul a majorat bugetul programului de sprijin IMM Plus cu aproximativ 2 miliarde şi jumătate de lei.

Premierul a precizat că interesul pentru această schemă de sprijin a activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii este foarte mare.

După suplimentarea fondurilor, încă 2.300 de societăţi vor putea beneficia de susţinerea guvernamentală – ceea ce va duce la un total de 13.800 de firme.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii