Țările Uniunii Europene trebuie să refacă natura distrusă până în 2030

Țările Uniunii Europene trebuie să refacă natura distrusă până în 2030

Țările Uniunii Europene trebuie să refacă natura distrusă pe o cincime din teritoriul lor terestru şi maritim, până în 2030. Legea a fost aprobată în Consiliul de Miniştri ai Mediului, după un vot strâns.

Diferenţa a fost făcută de ministrul din Austria, care l-a sfidat pe cancelarul Karl Nehammer şi a votat „Pentru”.

Legea privind refacerea naturii se numără printre cele mai importante politici de mediu ale Uniunii Europene şi a fost sprijinită de miniştrii de resort, în cadrul unei reuniuni, la Luxemburg.

Votul din Consiliul de miniştri a fost la limită, iar actul normativ a trecut doar după ce ministra Mediului din Austria a votat în favoarea legii şi în ciuda poziţiei contrare a cancelarului Karl Nehammer.

Leonore Gewessler, ministra Mediului din Austria: Astăzi (n.r. – 17 iunie) este o zi decisivă pentru Europa. Este o zi decisivă pentru natură și planeta noastră în Europa. Austria va susține legea la votul de astăzi din Consiliu.

Peste 80% din habitatele naturale din Europa sunt clasificate ca fiind într-o stare de sănătate precară, iar noua lege are ca scop inversarea declinului prin refacerea naturii pe cel puţin 20% din teritoriul statelor Uniunii, potrivit tvrinfo.ro.

Obligaţi să-şi reducă suprafeţele cultivabile, fermierii au protestat vehement faţă de noua reglementare.

Statele Uniunii Europene plănuiau să aprobe această politică de mediu în martie, dar au anulat votul, după ce Ungaria și-a retras în mod neașteptat sprijinul, afectând astfel majoritatea necesară, de 65%.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii