21 iunie – Ziua Mondială a Soarelui

21 iunie – Ziua Mondială a Soarelui

Ziua Mondială a Soarelui este marcată, anual, la data de 21 iunie, fiind instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară, pentru a promova utilizarea energiei solare.

Această zi a fost aleasă și pentru a marca cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară, începutul verii astronomice, dar anul acesta s-a întâmplat ceva rar. Dacă de obicei solstițiul de vară este în 21 iunie, în 2024 acesta a fost cu o zi mai devreme, respectiv pe 20 iunie. Situația nu este unică, pentru că în 20 iunie a mai fost înregistrat solstițiul de vară, însă particularitatea acestui an este că solstițiul s-a produs mai devreme, ca moment al zilei, comparativ cu ultimii 228 de ani (din 1796), potrivit accuweather.com.

Energia solară este pe cale de a deveni energia viitorului, deoarece nu implică utilizarea combustibililor fosili, producând astfel energie cu un impact redus de poluare asupra mediului.

Creșterea numărului de instalații solare, demonstrează faptul că mulți oameni au început să conștientizeze importanța surselor alternative de energie și că ocrotirea mediului şi necesitatea asigurării unei dezvoltări durabile sunt argumentele de bază pentru tehnologiile care utilizează energia soarelui în producerea energiei termice sau electrice.

Atotputernicia soarelui se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat, la trei zile după solstițiul de vară. Încinși cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul flăcărilor, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.

Potrivit astronomilor, Soarele este o sferă gazoasă gigantică, în vârstă de patru miliarde și jumătate de ani, stea care plutește pe un braț spiralat al Căii Lactee, printre miliarde de alte stele.

Soarele are un diametru de 1.392.684 km și o masă de 2 miliarde de tone. Temperatura la suprafața Soarelui este de aproximativ 5.500 grade Celsius și în centrul său sunt 15 milioane de grade Celsius.

În compoziția Soarelui, sunt incluse hidrogenul, heliul, carbonul, azotul, oxigenul, neonul, fierul și alți atomi grei, conform astro-urseanu.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
15.5 ° C
16.6 °
14.9 °
80 %
3.6kmh
75 %
joi
17 °
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
27 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii