România are cea mai scumpă electricitate din UE

România are cea mai scumpă electricitate din UE

Canicula își face simțită prezența și pe piața de energie, România având astăzi cea mai scumpă electricitate din Uniunea Europeană (UE). Mai exact, țara noastră are un preț de 50% peste cel din Franța și cu o treime peste cel din Germania, potrivit unei analize Profit.ro.

Prețul mediu zilnic al energiei cu furnizare în ziua de vineri, 21 iunie, pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de OPCOM este de 642,7 lei/MWh sau 129 euro/MWh, respectiv cel mai înalt din Europa. Bulgaria are un preț similar, chiar și în Italia sau Grecia, state în care se înregistrează de obicei prețuri medii mai mari, prețurile fiind de doar 117, respectiv 114 euro/MWh.

Prețul din România este cu o treime peste cel din Germania (97 euro/MWh) și cu 57% peste cel din Franța (82 euro/MWh).

Pe piața PZU, operată de OPCOM, se comercializează volume importante, în luna mai fiind tranzacționat un volum echivalent cu 38,44% din consumul net intern, conform sursei citate.

Totodată, a fost bătut și recordul orar al verii realizat pe 20 iunie a.c., în 2 intervale orare, între 19 și 21, prețul unui MWh, depășind pragul de 1.500 de lei.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.4 ° C
6.1 °
3.9 °
57 %
2.2kmh
0 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
10 °
vin
10 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii