Caniculă în România, în următoarele două săptămâni

Caniculă în România, în următoarele două săptămâni

Vremea caniculară, cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, va caracteriza următoarele două săptămâni (8 – 21 iulie) din punct de vedere meteorologic, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de scăzută, relevă din prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent, va fi caniculă, cu medii ale temperaturilor maxime de 35 – 38 de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 şi 13 iulie. Nopţile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 20 şi 24 de grade, în medie regională. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuşi vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară, cu temperaturi maxime de 32 – 35 de grade şi minime de 17 – 21 de grade. Regimul pluviometric va fi deficitar. Astfel, în prima săptămână, nu va ploua, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.

În Crişana, în prima săptămână, valul de căldură va fi persistent şi în intensificare. Media temperaturilor maxime va fi 35 – 37 de grade, valori local mai ridicate fiind posibile între 11 şi 13 iulie. Nopţile vor deveni tropicale în mare parte a regiunii, iar minimele termice se vor situa între 20 şi 23 de grade, în medie. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, însî temperaturile maxime vor oscila între 31 şi 35 de grade, iar minimele între 16 şi 20 de grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi deficitar; în prima săptămână izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, după care vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 33 – 37 de grade, iar cea a minimelor de 15 – 20 de grade. Din 15 iulie este estimată o ponderare a regimului termic, dar totuşi vremea va fi călduroasă în orele după-amiezilor. Temperaturile maxime vor ajunge la 30 – 33 de grade, iar minimele la 18 grade. În prima săptămână, doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi ridicată.

În Maramureş, pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va cuprinde toată regiunea şi va fi în intensificare, astfel că, în perioada 11-13 iulie, pe arii extinse, va fi caniculă. Media temperaturilor maxime va fi de 32 – 36 de grade, iar cea a minimelor de 16 – 19 grade. Din data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, totuşi vremea va fi local călduroasă în
orele după-amiezilor, cu temperaturi maxime de 30 – 32 de grade şi minime de 14 – 17 grade, mediat regional. Regimul pluviometric va fi deficitar în prima săptămână când doar izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată, apoi vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată.

În Oltenia, canicula va fi intensă în perioada 10 – 15 iulie, cu o medie a temperaturilor maxime de 35 – 39 de grade. Nopţile vor deveni tropicale, iar minimele termice urmează să se situeze între 20 şi 23 de grade. O uşoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de analiză, însă vremea va râmâne local caniculară. Temperaturile maxime vor fi de 33 – 35 de grade, iar minimele de 18 – 21 de grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, manifestări locale de instabilitate atmosferică fiind posibile după data de 17 iulie.

În Moldova, pe parcursul primei săptămâni, valul de căldură va fi persistent şi în intensificare, canicula va cuprinde treptat toată regiunea, cu medii ale temperaturilor maxime de 35 – 38 de grade, valori izolat mai ridicate fiind posibile între 11 şi 14 iulie, în sud şi în est. Nopţile vor deveni tropicale, minimele termice urmând a se situa între 19 şi 23 de grade, în medie regională.

După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic, dar vor fi după-amiezi cu vreme local caniculară, îndeosebi în sudul zonei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 35 de grade, iar minima va ajunge la 20 de grade. Regimul pluviometric va fi deficitar, în special în prima săptămână când doar izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Din 15 iulie, vor fi perioade în care probabilitatea pentru manifestări locale de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată.

După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic. Din data de 15 iulie va creşte probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică, potrivit tvrinfo.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii