PSD a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

PSD a depus un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Biroul Politic Naţional al PSD a hotărât marţi, 9 februarie, în unanimitate, depunerea la Parlament a unui proiect de lege cu privire la eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, a anunţat liderul deputaţilor social democraţi, Alfred Simonis.

Simonis a precizat, la o conferinţă de presă, că proiectul a fost depus la Camera Deputaţilor.

„Peste 7 milioane de români vor fi afectaţi de măsurile de austeritate prevăzute în legea bugetului de stat. Deşi în campania electorală de la Guvern şi de la Cotroceni ne spuneau că PSD dezinformează când atrage atenţia asupra austerităţii pe care o vor aduce peste România, iată că intuiţia noastră s-a confirmat. Guvernul acesta de hoţi şi mincinoşi ştie să aducă austeritate, însă interesant este că aduce austeritate doar pentru categorii vulnerabile: pentru pensionari, elevi şi studenţi sau pentru firmele româneşti, care sunt în profundă suferinţă în această perioadă. PNL şi USR nu doreşte să elimine, în schimb, sinecurile pentru categorii privilegiate (…) De aceea, PSD nu poate accepta ca în vreme ce românii suferă şi alte categorii privilegiate să beneficieze în continuare de aceste sporuri. Legile trebuie să fie aceleaşi pentru toţi”, a afirmat Alfred Simonis.

El a susţinut că PNL şi USR PLUS nu şi-au respectat promisiunile de a elimina pensiile speciale şi nici nu se vede vreo intenţie în acest sens.

„Astăzi, Biroul Politic al PSD a hotărât în unanimitate iniţierea, depunerea unui proiect de lege prin care să eliminăm aceste pensii speciale, în primă fază pentru parlamentari, proiect care deja a fost depus sau urmează să fie depus în câteva minute la Camera Deputaţilor. (…) PNL şi USR PLUS au promis în mod repetat că vor elimina aceste pensii, nu şi-au respectat promisiunile şi nici nu am văzut vreo intenţie să o facă. Au minţit, cum au minţit şi în privinţa tăierilor pe care acum le fac şi în privinţa dublării alocaţiilor, în privinţa legii pensiilor. Au minţit pentru a pune mâna pe putere, să poată continua furturile, să-şi poată angaja pilele şi să desfiinţeze posturile celor competenţi”, a adăugat Simonis.

El a mai spus că, în perioada următoare, PSD va iniţia şi alte proiecte referitoare la pensiile speciale sau la plafonarea unor sume pentru reprezentanţii în AGA şi în Consiliile de Administraţie ale unor societăţi.

Proiectul PSD prevede modificarea Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul abrogării articolelor referitoare la pensiile speciale.

„Articolele 49 şi 50 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor cu modificările şi completările ulterioare se abrogă”, prevede proiectul.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii