Top țări cu averi mari

Top țări cu averi mari

Avuţia globală a crescut cu 4,2% în 2023, după o contracţie de 3% în 2022, se arată în raportul anual privind averea individuală, elaborat de UBS, Elveţia aflându-se în fruntea listei averii medii per adult, urmată de Luxemburg, Hong Kong şi Statele Unite, relatează agenţia EFE.

Raportul privind Avuţia Globală, care a început să fie elaborat în 2010 de Credit Suisse şi în prezent este realizat de UBS, în urma achiziţionării băncii rivale, în 2023 indică faptul că avuţia a crescut cu 4,8% în Europa şi Orientul Mijlociu, cu o avere medie de 166.000 dolari per adult, urmată de Asia Pacific (plus 4,4%, 156.000 dolari, în medie) şi America (plus 3,6%, 146.000 dolari în medie), conform Agerpres.

De asemenea, raportul subliniază că, după 2022, an în care averea globală s-a resimţit în urma impactului monetar pe care l-a avut consolidarea dolarului, în 2023 averile individuale au beneficiat de pe urma încetinirii inflaţiei, prin urmare creşterea reală ajustată la preţuri a fost chiar mai mare de nivelul de 4,2%, ajungând la circa 8,4%.

Avuţia medie în Elveţia este puţin peste 709.000 dolari per adult, ceea ce a permis ţării să rămână pe primul loc în top, urmată de Luxemburg, cu 607.000 dolari, Hong Kong, cu 582.000 dolari, şi SUA, cu 564.000 dolari (în coborâre cu un loc faţă de 2022).

Top 10 este completat de Australia, Danemarca, Noua Zeelandă, Singapore, Norvegia şi Canada, toate cu o avuţie medie globală per adult de peste 375.000 dolari, în timp ce printre marile economii în clasament se numără Marea Britanie (350.000 dolari), Franţa (329.000 dolari) şi Germania (264.000 dolari).

Spania se situează pe poziţia 22, cu o avere medie uşor peste 225.000 dolari, depăşind Japonia şi Italia, aflate pe următoarele locuri în studiul elaborat cu date privind avuţia din 56 de economii mondiale, care totalizează 92% din avuţia globală, scrie EFE.

Ţara în care avuţia a crescut cel mai mult anul trecut, cu o mare diferenţă comparativ cu restul, a fost Turcia (plus 157,78%, în contextul în care nicio altă ţară nu a avut un avans mai mare de 30%), urmată de Qatar, Rusia, Africa de Sud şi Israel.

De la elaborarea primului raport, în 2010, economia unde avuţia a crescut cel mai mult, după cazul excepţional al Kazahstanului (plus 190%), a fost China (185%), urmată de Qatar, Israel şi India, toate înregistrând o dublare.

Spania, însă, este una dintre cele patru ţări unde avuţia s-a redus în aceşti 13 ani (cu 1%), alături de Italia, Grecia şi Japonia (ultima cu o scădere semnificativă, de 23%).

Raportul clasifică ţările şi în funcţie de inegalităţile în distribuţia averilor şi în fruntea topului din acest punct de vedere se află Africa de Sud, Brazilia, Emiratele Arabe, Arabia Saudită, Suedia şi SUA, în timp ce distribuţia cu cele mai mici diferenţe se consemnează în Belgia, urmată de Qatar, Australia, Japonia şi Spania.

Un alt aspect prezentat în raport se referă la numărul de milionari (averi individuale de peste un milion de dolari) per ţară: SUA se află în top, cu circa 22 milioane de persoane, aproape doi din cinci la nivel mondial, în timp ce China are peste şase milioane, Marea Britanie trei milioane şi Japonia şi Franţa 2,8 milioane fiecare.

În intervalul între unu şi două milioane persoane în această situaţie se află Coreea de Sud, Canada, Australia, Elveţia, Italia, Ţările de Jos şi Spania, aceasta din urmă cu 1,1 milioane de milionari, o cifră care, potrivit raportului, ar putea creşte la 1,3 milioane în cinci ani.

În pofida acestor cifre impresionante, milionarii reprezintă numai 1,5% din populaţia totală din ţările analizate, semnalează EFE.

În ceea ce priveşte viitorul, raportul estimează că unul din trei indivizi va urca o poziţie pe această scală a averii (UBS ia în considerare patru situaţii într-o scală de 10: averi de mai puţin de 10.000 de dolari, între 10.000 de dolari şi 100.000, între 100.000 şi un milion şi milionari).

Totodată, calculează că în următoarele decenii se vor transfera la nivel global avuţii de peste 83.000 de miliarde de dolari, o cifră similară cu toată activitatea economică mondială într-un an, prin situaţii precum moştenirea patrimoniului.

O avere care se va transfera iniţial pe orizontală, între soţi (în urma decesului unui dintre aceştia) pentru ca ulterior să treacă la generaţia următoare.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
1.7 ° C
2.7 °
0 °
71 %
0.5kmh
0 %
mar
7 °
mie
6 °
joi
10 °
vin
10 °
sâm
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii