România are toate datele prin care să convingă CE că se poate califica pentru planul pe șapte ani, pentru ajustarea deficitului bugetar

România are toate datele prin care să convingă CE că se poate califica pentru planul pe șapte ani, pentru ajustarea deficitului bugetar

România are toate datele prin care să convingă Comisia Europeană că se poate califica pentru planul pe șapte ani pentru ajustarea deficitului bugetar, a declarat senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.

„La șase luni, deficitul României era la 3,6%, undeva la 60 și ceva de miliarde. Am avut investiții de 48 de miliarde; 75% din acest deficit, 2,6%, este datorat, că n-aș spune «cauzat», investițiilor. E un fapt. Restul de 1% ține de consum, aparat ș.a.m.d. (…) Am ales calea investițiilor în niște ani extrem de importanți, poate ultimii cu fonduri europene până în 2027, când pe toate marile proiecte de infrastructură statul trebuie să cofinanțeze în jur de 50%. Chiar și A7, despre care se spune că se face pe bani europeni, Autostrada Moldovei, se face cu cofinanțare de 50% din banii bugetului de stat”, a declarat Lucian Romașcanu marți, pe B1 TV.

Întrebat despre negocierile dintre Guvern și Comisie, reprezentantul PSD a spus: „Eu am fost ieri la ședința de coaliție în care a venit și domnul ministru de Finanțe, Boloș, care a spus că (…) noi vom merge până la 15 octombrie cu un plan de acțiuni fiscale și de investiții, și de reforme, care să ducă la încheierea unui agreement cu Comisia Europeană de reducere a deficitului până la 3% în șapte ani. Este un lucru pe care trebuie să îl facem, ne vom bate pentru el, pentru că, din păcate, propunerea domnului Cîțu de a ajunge la 3% în trei ani de zile a fost fantasmagorică și ar fi ținut România pe loc”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii