Premiile Oscar 2021: “Colectiv” intră pe lista scurtă, cu două nominalizări

Premiile Oscar 2021: “Colectiv” intră pe lista scurtă, cu două nominalizări

Documentarul „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, se află pe lista scurtă a filmelor eligibile pentru o nominalizare la categoriile „cel mai bun lungmetraj documentar” şi „cel mai bun lungmetraj internaţional” ale premiilor Oscar 2021, după cum a anunţat Academia americană de film.

Nominalizările la premiile Oscar 2021 vor fi anunţate pe 15 martie, iar cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor este programată să aibă loc pe 25 aprilie.

Documentarul, producţie HBO Europe scrisă de Alexander Nanau şi Antoaneta Opriş, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia 2019, în afara competiţiei. Recent, între altele, a fost desemnat de National Society of Film Critics din SUA cel mai bun film într-o limbă străină, iar National Board of Review l-a inclus în top 5 al celor mai bune filme internaţionale.

Este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public.

 

Pentru ediţia de anul trecut a premiilor, scurtmetrajul românesc „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureşanu, a fost inclus pe lista scurtă pentru nominalizare.

Regizorul filmului, Alexander Nanau, a fost propus de Ministerul Culturii pentru a fi decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Medalia Ordinului Cultural, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2021. Nanau a refuzat distincţia.

„Cred că este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României”, a apreciat Alexander Nanau, într-o postare publicată pe Facebook.

În replică la critica făcută de Nanau referitor la subfinanțarea culturii în pandemie, Ministerul Culturii i-a reamintit  regizorului faptul că a finanțat campania online de promovare a filmului Colectiv la nivel internațional cu 150.000 din cei 250.000 de lei solicitați de firma regizorului. Susținerea statului român pentru producția „Colectiv” a mai constat în finanțarea participărilor la festivalurile de la Amsterdam, Toronto și Veneția (în 2019) în total de 40.000 lei.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii