Pericol în Marea Neagră. Apa din zona plajelor Vadu și Corbu nu este bună pentru îmbăiere

Pericol în Marea Neagră. Apa din zona plajelor Vadu și Corbu nu este bună pentru îmbăiere

Alertă sanitară pe două plaje neamenajate din România. Apa mării de la Corbu și Vadu conține valori crescute și de șase ori ale bacteriei E-Coli, potrivit probelor luate din apă și analizate în laborator.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică nu recomandă îmbaierea în acele zone. Dar turiştii nu sunt speriați și spun că au venit pe litoral să se bucure de soare și de mare. Specialiștii nu știu care este sursa înmulțirii bacteriilor. Rezultatele sunt gata săptămâna viitoare.

Primele probe au fost luate din apa mării, din zonele Corbu și Vadu acum 5 zile. Analizele de laborator au arătat că în Corbu, prezența bacteriei este de două ori mai mare față de valoarea maximă acceptată, iar în Vadu numărul de bacterii e de șase ori mai mare.

Cei care înoată și înghit apă, riscă să prezinte tulburări digestive și chiar simptome respiratorii. Dar pe plajele din Corbu și Vadu, turiștii își continuă liniștiți vacanța, deși specialiștii nu recomandă îmbăierea.

Detectarea bacteriei E-Coli în apa mării arată că există o sursă de poluare în zonele respective.

Specialiștii mai au în lucru o serie de analize ale apei de mare din dreptul celor două plaje sălbatice.

În celelalte stațiuni de pe litoral, calitatea apei de mare este bună, potrivit tvrinfo.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii