Proiect de lege: Persoanele identificate la volan fără permis ar putea petrece până la 7 ani după gratii

Proiect de lege: Persoanele identificate la volan fără permis ar putea petrece până la 7 ani după gratii

Persoanele identificate la volan fără permis ar putea petrece până la 7 ani după gratii, iar în cazul în care acestea sunt implicate într-un accident mortal pedeapsa va fi de închisoare de până la 10 ani, potrivit unui proiect de lege depus, luni, la Senat, ca urmare tragicului accident din Parcul Pantelimon, în care adolescent de 17 ani a lovit mortal un băiat de 9 ani și a rănit-o foarte grav pe sora acestuia.

Inițiatorii propun, de asemenea, introducerea în Codul Penal a unor pedepse similare și pentru cei care își încredințează mașina unor persoane fără carnet auto sau aflate sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. Propunerea legislativă vine și ca o reacție la numărul alarmant de accidente grave cauzate de persoane care nu dețin permis de conducere, spun autorii documentului.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, înregistrată luni la Parlament, aparține vicepreședintelui Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, și liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și vizează înăsprirea sancțiunilor pedepselor pentru persoanele care conduc vehicule fără permis de conducere, în funcție de gravitatea faptei și a consecințelor acesteia.

Conducerea fără permis este deja considerată o infracțiune gravă în Codul Penal, dar noua propunere legislativă vine cu sancțiuni mult mai dure „cu scopul de a descuraja practicile iresponsabile și de a proteja participanții la trafic”.

„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani”, prevede proiectul de lege. În legislația actuală, sancțiunea pentru această faptă este închisoare de la 1 la 5 ani.

Însă, dacă  fapta respectivă are și consecințe, precum implicarea într-un accident, „gravitatea faptei crește considerabil” și, implicit, pedeapsa.

Astfel, la Art.335 alin.1 din Codul Penal este introdus un nou alineat, potrivit căruia: „Dacă, urmare a faptei prevăzute în alin. (1), s-a produs un accident de circulație care a avut ca urmare pagube materiale sau vătămarea integrității corporale sau a sănătății uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 8 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani”

Noile sancțiuni, mai aspre, „reflectă pericolul social sporit pe care îl reprezintă un șofer necalificat și lipsa de responsabilitate în respectarea normelor de siguranță rutieră”, explică inițiatorii.

„Cel mai grav scenariu este cel în care un accident produs de o persoană fără permis se soldează cu decesul victimei. În astfel de situații, se propune o pedeapsă extrem de severă, cuprinsă între 5 ani și 10 ani de închisoare. Această sancțiune este justificată de gravitatea extremă a faptei și de impactul devastator asupra familiei victimei și asupra comunității”, se arată în expunerea de motive.

Conform noilor prevederi, aceste sancțiuni vor fi aplicate nu numai celor care vor urca la volan fără să aibă acest drept, ci și persoanelor care le-au lăsat mașina pe mână.

Astfel, „cei care încredințează un vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere riscă să fie condamnați la pedepse cuprinse între 3 ani și 7 ani de închisoare”, spun cei doi parlamentari, explicând că această măsură vizează responsabilizarea proprietarilor și a altor persoane – cum sunt părinții sau tutorii, spre exemplu – care au autoritatea de a permite utilizarea unui vehicul.

În cazul în care o persoană care dat un vehicul unui șofer fără permis care provoacă un accident rutier, „propunem pedepse între 4 ani și 8 ani de închisoare pentru cei care au încredințat autovehicule unei persoane fără drept de a conduce”, deoarece „persoana în cauză a contribuit direct la crearea unei situații periculoase”.

Dacă accidentul se soldează cu moartea unui om, cum a fost și cazul recent din Parcul Pantelimon din Capitală, pedeapsa propusă pentru cei care au încredințat vehiculul este între 5 ani și 10 ani de închisoare.

„Aceasta este o măsură extremă, menită să sublinieze responsabilitatea majoră pe care o au cei care își încredințează vehiculele, și să prevină astfel de tragedii”, subliniază autorii propunerii legislative.

Prin introducerea acestor sancțiuni severe, parlamentarii speră să descurajeze practica de a încredința vehiculele celor care nu sunt calificați să le conducă și spun că „această măsură este crucială pentru reducerea numărului de accidente rutiere și pentru promovarea unei conduite responsabile pe drumurile publice”.

Potrivit acestora, proiectul de lege vine ca o reacție la numărul alarmant de accidente grave cauzate de persoane care nu dețin permis de conducere, printre care se numără și cazul din Capitală, și „ca un răspuns la solicitările societății civile de a descuraja prin măsurile legislative conducerea fără permis sau încredințarea vehiculului unei persoane fără drept de a conduce”.

O altă măsură prevăzută în proiect este eliminarea posibilității suspendării executării pedepselor de către instanțe, indiferent de circumstanțele în care au fost comise infracțiunile, potrivit jurnalul.ro.

Cei  doi senatori amintesc și cazul accidentului de lângă Parcul Pantelimon, când un tânăr de 17 ani, care nu deținea permis de conducere, a lovit mortal un băiat de 9 ani, Bogdan-Andrei, și a rănit-o grav pe sora acestuia, Maria, în vârstă de 7 ani.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii