Ideea unei adeverințe de vaccinare împotriva COVID-19 devine din ce în ce mai mult o realitate pentru reluarea turismului între țări.
Grecia a fost cea care a propus, la începutul anului, un așa numit pașaport de vaccinare. Ideea a fost împărtășită de Spania, ambele țări fiind puternic lovite economic de criza turismului, creată de pandemie. Liderii europeni au respins, deocamdată, o asemenea propunere în interiorul Uniunii Europene. Însă, Grecia a stabilit, recent, cu țări din afara Uniunii Europene, cum ar fi Israelul, ca turiștii vaccinați să poată călători fără restricții între cele două țări. Grecia a mai semnat un astfel de acord și cu Serbia care nu este membră a Uniunii Europene. Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis amintea, la Ierusalim, după semnarea acordului, că este un mare susținător al existenței unui certificat de vaccinare în interiorul Uniunii Europene, pentru a facilita călătoria turiștilor, odată ce dovedesc simplu că s-au vaccinat. Un astfel de acord permite celor vaccinaţi să călătorească, fără carantină sau alte teste.
Grecia vrea să încheie o înţelegere şi cu România, în privința turismului, dar, ambele sunt state membre ale Uniunii Europene.
România a primit, între timp, o solicitare din partea Israelului pentru a încheia un astfel de acord, pe modelul celui făcut cu grecii. Mai ales că, după Germania, Israelul este ţara care aduce cei mai mulţi turişti în România.
Ambasadorul Israelului la București, David Saranga a confirmat că există discuții cu autoritățile române și că așteaptă un răspuns din partea acestora. Acordul ar urma să fie unul reciproc, a confirmat ambasadorul Israelului pe Twitter.
Uniunea Europeană nu permite deocamdată folosirea unui pașaport de vaccinare pentru că vrea să se asigure că nu va fi îngrădit accesul la libera circulaţie al cetăţenilor.