România se află printre țările cu cei mai mulți tineri care nu muncesc după absolvire

România se află printre țările cu cei mai mulți tineri care nu muncesc după absolvire

În 2023, ponderea proaspeților absolvenți de liceu sau facultate din UE care erau angajați a ajuns la 83,5%, cu 1,1% mai mult decât în 2022, când era 82,4%.

România se află printre țările care au cei mai mulți tineri, care nu muncesc după absolvire, potrivit unor date Eurostat. Proaspeţii absolvenţi sunt persoane cu vârsta între 20 şi 34 de ani, care şi-au finalizat studiile secundare sau terţiare în ultimii trei ani.

Rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi este mai mare de 80% în 22 de ţări membre UE. Cel mai bine la acest capitol stă Malta, unde 95,8% din proaspeţii absolvenţi erau angajaţi în 2023, urmată de Ţările de Jos (93,2%) şi Germania (91,5%).

La polul opus, cele mai scăzute rate de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi se înregistrau în Italia (67,5%), Grecia (72,3%) şi România (74,8%), potrivit Agerpres.

Absolvenții de facultate își găsesc mai repede un loc de muncă decât cei care termină liceul. Anul trecut, rata de ocupare a proaspeţilor absolvenţi de facultate era mai mare de 90% în Irlanda, Austria, Belgia, Suedia, Slovacia, Polonia, Germania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Ţările de Jos, Malta şi Estonia. În doar două ţări membre UE acest indicator era mai mic de 80%: Grecia şi Italia.

Pe sexe, rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi din UE este mai mare în rândul bărbaţilor (85%) decât în rândul femeilor (82%).

În ultimii zece ani, la nivelul UE, rata de ocupare în rândul absolvenților a crescut. În 2013, rata se situa la 74,3%, dar, între timp, a crescut.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
15.5 ° C
16.6 °
14.9 °
80 %
3.6kmh
75 %
joi
17 °
vin
24 °
sâm
27 °
Dum
27 °
lun
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii