Trupa Oasis se reunește după 15 ani și a anunțat mai multe concerte

Trupa Oasis se reunește după 15 ani și a anunțat mai multe concerte

Frații Liam și Noel Gallagher au pus capăt certurilor după mai bine de 15 ani și au anunțat mai multe concerte în Marea Britanie și în Irlanda, în vara anului viitor.

Revenirea trupei care a marcat muzica anilor 1990 a fost oficializată printr-un videoclip postat pe reţelele sociale, intitulat „It’s happening!”, potrivit News.ro.

Înaintea aniversării a 30 de ani de la lansarea albumului lor de debut, „Definitely Maybe”, cei doi frați au anunțat reunirea trupei, pentru un turneu mondial planificat în 2025. Conform anunţului făcut de trupa de pop-rock, turneul Oasis va începe în 4 iulie 2025 în Cardiff, Ţara Galilor și va include 14 concerte în Cardiff, Manchester, Londra, Edinburgh și Dublin.

Concertele anunțate în Marea Britanie și Irlanda vor fi singurele spectacole din Europa de anul viitor. Oasis s-a destrămat în 2009, iar despre fraţii Gallagher se spunea că sunt înstrăinaţi definitiv. Despre motivul pentru care se reunesc acum, trupa spune că nu a existat „niciun moment revelator”, ci mai degrabă „realizarea treptată că este momentul potrivit”, conform Sky News.

„Pregătirile sunt în curs de desfăşurare pentru a duce «Oasis Live 25’» și pe alte continente anul viitor”, au anunțat cei doi frați pe site-ul oficial al trupei. Formată la începutul anilor 1990, Oasis a devenit faimoasă pentru piese precum „Don’t Look Back In Anger”, „Stand By Me” sau „Live Forever”.

Despărțirea lor a fost provocată de o ceartă dintre Liam și Noel. Liam i-a distrus chitara fratelui său înainte de a urca pe scenă la festivalul „Rock en Seine din Paris”, potrivit București FM.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii