Mare sărbătoare: 8 septembrie-Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Mare sărbătoare: 8 septembrie-Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Astăzi e sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului pentru ortodocşi şi catolici din întreaga lume. Sfânta Maria Mică, aşa cum este cunoscută în popor, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. 

Potrivit Bisericii Ortodoxe, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost stabilită în cea de-a opta zi de la începerea noului an bisericesc, întrucât cifra opt simbolizează viaţa fără sfârşit.

Potrivit Sfintei Tradiţii, Drepţii Ioachim şi Ana au dus-o pe Maria la templu încă de la împlinirea vârstei de 3 ani, unde a rămas până la adolescenţă. Conform doxologia.ro, din datele oferite de Evanghelii, nu poate fi alcătuită o biografie completă a Fecioarei Maria. În ordine cronologică, în Sfânta Scriptură, ultima dată se vorbeşte de Maria, mama lui Iisus, în capitolul I al Faptelor Apostolilor, în episodul care relatează alegerea apostolului Matia.

În tradiția ortodoxă, catolică, anglicană și luterană, precum și în cea musulmană, este cinstită aşa cum se cuvine, întrucât aceasta a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus Hristos. În ebraică, numele „Maria” înseamnă „Doamnă”, „Stăpână”, „cea Aleasă”, iar unii cercetători, considerând provenienţa sa ca fiind egipteană, traduc „Marye” prin „cea preaiubită”, potrivit doxologia.ro.

Tradiţii şi obiceiuri de Naşterea Maicii Domnului

În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul dintre vară şi toamnă. Potrivit tradiţiei, această sărbătoare anunţă bătutul nucilor, culesul viilor, al ogoarelor şi semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Femeile obişnuiesc să împartă struguri şi prune pentru sufletele celor adormiţi, ca să primească şi ei din roadele toamnei, „pe cealaltă lume”. De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, se spune că rândunelele pleacă spre zone mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

Se mai spune că din această zi, plantele de leac îşi pierd puterea tămăduitoare, iar apele se răcesc. De asemenea, de azi încep târgurile şi iarmaroacele.

Conform tradiţiei populare, de Naşterea Maicii Domnului se spune că, sunt ascultate mai ales rugăciunile soţilor care vor să aibă copii, ale femeilor însărcinate, pe care Sfânta Fecioară Maria le va ajuta să aibă o naştere uşoară.

Fiind o sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendarul ortodox, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe şi nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

Tot de sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului nu e voie să se aprindă focul în casă, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

Casa în care arde candela la icoana Maicii Domnului, va fi binecuvantată cu armonie şi întelegere şi ferită de foc, de vijelie sau grindină, de rele şi nenorociri.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
-2 ° C
-1.1 °
-4 °
71 %
3.1kmh
0 %
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °
mie
5 °
joi
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii