Donald Trump s-a declarat mulțumit de prestația sa în confruntarea cu Kamala Harris, dar le-a mărturisit reporterior cu care s-a întâlnit în sala amenajată pentru presă la centrul din Philadelphia, că s-ar putea să nu mai aibă loc o altă dezbatere similară, relatează The Guardian.
„A fost cea mai bună dezbatere a mea, cred”, a fost comentariul fostului preşedinte în fața ziariștilor. El a adăugat că debaterea a aratat “cât de slabi, cât de patetici” sunt democrații şi “ce fac pentru a distruge ţara, la graniţă, cu comerţul exterior, cu totul”.
„Acum, ea (n.r. K Harris) vrea să mai facă o dezbatere, pentru că a fost învinsă în seara asta, dar nu ştiu dacă vom mai face una”, a adăugat Trump.
Imediat după încheierea dezbaterii, campania Kamalei Harris a transmis că vicepreşedinta este „pregătită pentru o a doua dezbatere”, în octombrie.
„Sub luminile rampei, poporul american a putut vedea alegerea cu care se va confrunta în această toamnă la urne: între a merge înainte cu Kamala Harris sau a merge înapoi cu Trump”, a declarat Jen O’Malley Dillon, preşedintele campaniei Harris-Walz.
„Asta este ceea ce au văzut în această seară şi ceea ce ar trebui să vadă la o a doua dezbatere, în octombrie. Vicepreşedintele Harris este pregătită pentru o a doua dezbatere. Este oare şi Donald Trump?”, a întrebat reprezentantul campaniei lui Harris.
Această a doua dezbatere s-ar adăuga unei confruntări prevăzute în octombrie între candidaţii la funcţia de vicepreşedinte, Tim Walz şi JD Vance.
După dezbaterea cu Trump, Kamala Harris s-a întâlnit cu susţinătorii şi părea să fie încrezătoare că a ieşit victorioasă. „Dar avem mult de lucru”, a atras ea atenţia. „Şi cred că seara aceasta a evidenţiat pentru poporul american care este miza”, a adăugat democrata.