Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au fost decoraţi de preşedintele Maia Sandu cu Ordinul de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au fost decoraţi de preşedintele Maia Sandu cu Ordinul de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au fost decoraţi de preşedintele Maia Sandu cu Ordinul de Onoare, cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat al TNB, evenimentul a avut loc marţi seara, la finalul spectacolului „Regele moare” prezentat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău în cadrul celei de a IX-a ediţii a Reuniunii Teatrelor Naţionale Româneşti.

„În semn de înaltă apreciere a dăruirii profesionale de-a lungul impresionantei cariere, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea şi promovarea teatrului, cinematografiei şi radioteleviziunii româneşti, pentru interpretarea inconfundabilă a unor roluri menite să descopere personaje emblematice din literatura română şi universală, precum şi pentru implicare activă la consolidarea dialogului cultural dintre Republica Moldova şi România”, se precizează în comunicatul Preşedinţiei Moldovei.

Cei doi mari actori au primit cu multă emoţie distincţia oferită de Maia Sandu şi i-au mulţumit oferindu-i, la rândul lor, albumul foto „Regele nu moare”, dedicat spectacolului, cu autografe din partea întregii echipe.

Pentru al patrulea an consecutiv, Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti la Chişinău se bucură de înaltul patronaj prezidenţial, acordat de preşedinţii Republicii Moldova şi României, Maia Sandu şi Klaus Iohannis.

Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” şi este susţinut de Ministerele Culturii din România şi Republica Moldova şi de Institutul Cultural Român.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii