Palatul Victoria, sediul Guvernului, va intra de anul viitor în reabilitare, prin urmare se va muta temporar. Astfel că Guvernul se va muta la Palatul Parlamentului.
Guvernul cere ca spațiul care îi va reveni temporar la Palatul Parlamentului să fie delimitat.
„Această solicitare (a Secretariatului general al Guvernului pentru luarea unor măsuri de securitate la Palatul Parlamentului – n.r.) a venit în contextul pe care îl știți, există deja lucrări, planuri aprobate și finanțate pentru ca sediul Guvernului să fie mutat, pentru că Palatul Victoria intră într-o etapă majoră de reabilitare termică și consolidare. Partea din Palatul Parlamentului care va reveni Guvernului, e nevoie, cum e și la Palatul Victoria, din rațiuni de protocol și de securitate, să fie definit un perimetru foarte clar care este la dispoziția exclusivă a Guvernului. Despre acest lucru este vorba, să fie delimitat, cu strictețe și cu acces, cu rigoarea care se aplică și la sediul actual”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit B1 TV.
El a mai precizat că în partea Palatului Parlamentului cu Senatul, dinspre Catedrala Mântuirii Neamului, este și Muzeul de Artă Contemporană, unde accesul este deschis sau se face mai ușor și „din aceste considerente, protocol și securitate, Guvernul a cerut o delimitare care se va face în colaborare cu Senatul și cu Secretariatul General al Palatului Parlamentului”.