Lucian Romașcanu: PSD a votat în unanimitate să nu susţină proiectul PNL prin care preşedintele poate candida la parlamentare

Lucian Romașcanu: PSD a votat în unanimitate să nu susţină proiectul PNL prin care preşedintele poate candida la parlamentare

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că decizia conducerii partidului este să nu susţină proiectul de lege PNL care i-ar da posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare.

Lucian Romașcanu a afirmat că punctul de vedere al PSD este că nu se poate da o lege pentru o singură persoană. ”Legat de votul privind legea colegilor de la PNL, a fost un vot în unanimitate împotriva votării unei asemenea iniţiative pentru că, totuşi, suntem în 2024 iar legi dedicate unei singure persoane nu ar trebui să existe”, a spus Romaşcanu.

Romaşcanu a mai spus că PSD s-a pronunţat pe oportunitatea politică şi mai departe este problema celor din PNL dacă vor să meargă înainte cu ea şi în ce formă. ”Politic, nu putem vota o lege pentru o singură persoană”, a completat Lucian Romaşcanu, potrivit news.ro..

Senatorul PSD a mai arătat că este vorba despre o decizie politică. ”Principial, PSD este, în acest an, 2024, de părere şi este o părere corectă, pentru că nu putem la fiecare 20 de ani să aveam această discuţie, că nu putem să dăm o lege pentru o singură persoană”, a mai declarat Romaşcanu.

El a precizat că în opinia sa, ”dacă e să analizăm un asemenea tip de măsură legislativă, pentru mai multe persoane, acest lucru trebuie făcut aşezat, gândit şi să fie un demers care să nu fie ataşat de o singură persoană”.

”Nu este iniţiativa PSD, nu este o prioritate a PSD, în consecinţă decizia politică a fost asta. Dacă vom gândi la o lărgire a cadrului prin care independenţii pot candida la alegerile parlamentare, o vom face într-un moment aşezat, când nu mai sunt două luni până la alegeri”, a explicat Romaşcanu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pentru Guvern, nici pentru PSD.

Premierul a precizat că mai sunt anumite categorii socio-profesionale care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia, precum magistraţii sau prefecţii, dar nu este de acord cu nicio extindere a acestei legi.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii