Calendarul examenului la școlile de Poliție. Au fost scoase 1.640 de locuri la concurs

Calendarul examenului la școlile de Poliție. Au fost scoase 1.640 de locuri la concurs

Peste 1.600 de locuri sunt scoase la concurs în Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca, iar cererile de înscriere se pot depune până în 6 octombrie Ulterior se completează dosarul de înscriere, iar proba fizică va avea loc în perioada 1 – 6 noiembrie 2024.

”În perioada octombrie – decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unităţi de învăţământ postliceal ale Poliţiei Române: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca, pentru formarea agenţilor de poliţie”, anunţă, luni, Poliţia Română.

Sursa citată precizează că sunt 1.340 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina şi 300 la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” – Cluj-Napoca.

”Cererile tip de înscriere, precum şi, după caz, consimţământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează şi se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unităţii de recrutare, până la data de 6 octombrie 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. Unităţile de recrutare vor posta pe site-ul oficial adresa de e-mail la care se vor transmite cererile-tip de înscriere. Candidaţii se pot înscrie la o singură şcoală postliceală”, a mai transmis instituţia.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidaţii vor depune documentele solicitate până la data de 24 octombrie 2024.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaţilor, proba de evaluare a performanţei fizice, susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs după parcurgerea etapelor amintite.

Proba de evaluare a performanţei fizice va fi susţinută în perioada 1 – 6 noiembrie 2024, indiferent de unitatea de învăţământ pentru care candidatul a optat.

Proba de evaluare a cunoştinţelor se va susţine la unităţile de învăţământ pentru care au optat, de către candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice.

Candidaţii care au promovat proba de evaluare a performanţei fizice vor susţine proba de evaluare a cunoştinţelor la data de 9 noiembrie 2024, iar rezultatele obţinute vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea pe site-ul oficial al unităţii de învăţământ pentru care optează, până la data de 10 noiembrie 2024.

Probele scrise

Proba de evaluare a cunoştinţelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislaţie specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a instituţiilor politice ale statului, educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic.

La limba străină, candidatul optează, prin cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, pentru una din următoarele discipline: limba engleză sau limba franceză.

Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 13 noiembrie – 23 decembrie 2024.

Rezultatele finale ale admiterii se afişează la sediul unităţilor de învăţământ şi se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 24 decembrie 2024.

”În funcţie de numărul candidaţilor respinşi la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza”, sesiunea august-septembrie 2024, care au obţinut un rezultat mai mare sau egal cu media minimă de admitere de 5,00, şi solicită repartizarea fără concurs de admitere la o şcoală postliceală a MAI, locurile vor fi diminuate potrivit solicitărilor formulate, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 82/2024 pentru modificarea şi completarea Legii 360/ 2002 privind Statutul poliţistului”, a mai transmis sursa citată.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii