Gabriela Firea: România are la dispoziție fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii școlare și universitare

Gabriela Firea: România are la dispoziție fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii școlare și universitare

În contextul incendiului izbucnit zilele trecute într-un cămin al Universității Politehnice din București, Gabriela Firea amintește că instituțiile de învățământ pot finanța, cu bani europeni, reabilitarea și modernizarea căminelor.

„Zilele trecute, un incendiu a izbucnit într-un cămin studențesc. Din fericire, nu au fost victime. Însă, incidentul ne-a reamintit de importanța și urgența lucrărilor de modernizare din campusurile școlilor și universităților. Mai ales că, potrivit legislației, căminele construite înainte de 1990 nu au nevoie de autorizație de securitate la incendiu” spune Gabriela Firea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul subliniază că „Universitățile din România și din întreaga Uniune Europeană pot accesa diferite mecanisme pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii, inclusiv pentru căminele studențești, cum ar fi :

– Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pune accent pe eficiența energetică, modernizarea instalațiilor și creșterea accesibilității;
– Programul Erasmus+ este dedicat mobilității studenților, dar universitățile pot depune proiecte care includ îmbunătățirea infrastructurii;
– Horizon Europe, prin care universitățile pot dezvolta proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale;
– Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), pentru modernizarea clădirilor, inclusiv pentru eficiență energetică;
– InvestEU oferă Universităților fonduri pentru modernizarea campusurilor;
– Fondul de Coeziune sprijină în principal proiecte de infrastructură, inclusiv de modernizare a infrastructurii educaționale.

Investițiile în reabilitarea căminelor studențești din România trebuie să devină o prioritate. Studenții noștri, care pleacă din mediul sigur oferit de familie pentru a se pregăti să devină profesioniștii generației de mâine, trebuie să trăiască și să învețe în spații sigure și moderne, fără teama de accidente cauzate, de exemplu, de unele instalații vechi.

Investind în Educație construim viitorul țării! România are, așadar, la dispoziție fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii școlare și universitare”, a conchis Gabriela Firea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.3 ° C
3.8 °
2.7 °
66 %
2.1kmh
0 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
4 °
joi
9 °
vin
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii