Elevii vor putea să primească carduri educaționale pentru anul școlar 2024-2025

Elevii vor putea să primească carduri educaționale pentru anul școlar 2024-2025

Elevii vor putea să primească carduri educaționale în valoare de 500 de lei pentru anul școlar 2024-2025. Cei care pot beneficia de aceste suplimente pot depune cererile la secretariatele școlilor până în data de 23 octombrie, conform unei modificări făcută de Guvern printr-o Ordonanță de Urgență.

Conform edupedu.ro, termenul de depunere a cererilor pentru tichetele educaționale a fost extins cu 20 de zile, iar cererile se depun de părinții sau tutorii elevilor la secretariatul unităților școlare,

Banii se vor acorda într-o singură tranșă, iar cardurile educaționale se oferă pentru achiziția de rechizite.

În cazul preșcolarilor, calcularea venitului se modifică față de anii trecuți. Începând cu ianuarie 2024, ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune (VMI).

Beneficiarii acestui program sunt și copiii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc condițiile în fiecare iulie din fiecare an, pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate. Pentru a beneficia de cardurile educaționale, preșcolarii și elevii trebuie să nu aibă absențe nemotivate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii