Românii sunt printre cetățenii europeni care risipesc cea mai multă mâncare

Românii sunt printre cetățenii europeni care risipesc cea mai multă mâncare

Românii sunt printre cetățenii europeni care risipesc cea mai multă mâncare, deși alimentele sunt tot mai scumpe, iar veniturile au rămas mai mici în comparație cu alte țări.

Autoritățile vor să combată fenomenul cu ajutorul băncilor de alimente, dar și cu analize gratuite pentru produsele care vor fi donate.  În România, cele mai mari cantități de alimente sunt irosite în alimentație publică, la nivelul consumatorilor casnici de la orașe si în procesare, arată cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii.

Alimentele s-au scumpit anul acesta, în medie, cu peste 3%, potrivit Instititului Național de Statistică. Chiar și așa, multă mâncare neconsumată ajunge la gunoi.  Iar motivele sunt multiple.

România are o lege pentru combatarea risipei alimentare încă din 2016. De atunci, cantitățile de alimente care au ajuns la gunoi au început să scadă, dar au rămas peste media Uniunii Europene. Tot mai multe companii fac eforturi pentru diminuarea fenomenului.În țară funcționează nouă bănci de alimente regionale. Cea mai mare dintre acestea, aflată în Capitală, are mai nou un depozit de trei ori mai mare.

„Noi astăzi la București discutăm deja de peste 70.000 de beneficiari în cadrul acestor organizații încercăm să sprijinim si alte bănci din rețea si discutăm despre 300.000 de beneficiari la nivel national, spune Gabriel Sescu, preşedinte Banca pentru Alimente, potrivit tvrinfo.ro.

Autoritățile iau în calcul să extindă rețeaua și să faciliteze realizarea analizelor pentru produsele care urmează să fie donate.La nivel european, numai în 2022, un cetățean a aruncat la gunoi,în medie, 132 de kilograme de alimente, cu două kilograme mai puțin decât în anul anterior, arată datele Oficiului European de Statistică „Eurostat”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
3.9 ° C
4.4 °
3.3 °
66 %
2.6kmh
0 %
Dum
4 °
lun
7 °
mar
7 °
mie
5 °
joi
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii