Iranul a lansat circa 180 de rachete balistice în direcția Israelului și a promis un atac „și mai zdrobitor”

Iranul a lansat circa 180 de rachete balistice în direcția Israelului și a promis un atac „și mai zdrobitor”

Iranul a lansat circa 180 de rachete balistice în direcția Israelului și a promis un atac „și mai zdrobitor” în cazul unei riposte, în timp ce ayatollahul suprem Ali Khamenei s-a ascuns într-un „loc sigur”.

Alarmele antiaeriene au răsunat timp de o oră în Israel marți, începând de la 19:30. Un palestinian a fost ucis de schijele unei rachete în Cisiordania, în timp ce două persoane au fost rănite la Tel Aviv.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți seară că Iranul a „făcut o greșeală gravă” atacând țara sa și că va „plăti prețul”, Israelul fiind hotărât să îi facă pe „dușmanii săi responsabili”. „Iranul a făcut o greșeală gravă în această seară și va plăti prețul”, a declarat Netanyahu într-un mesaj video.

„Regimul iranian nu înțelege hotărârea noastră de a ne apăra și de a-i face pe dușmanii noștri să răspundă”, a adăugat el. „Există oameni la Teheran care nu înțeleg asta. Ei vor înțelege. Ne vom ține de ceea ce am stabilit: oricine ne atacă, vom ataca”, a amenințat Netanyahu, citat de AFP.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a emis o declarație în care condamnă „extinderea conflictului din Orientul Mijlociu”, dar nu menționează Iranul. Conflictul „trebuie să înceteze. Avem absolut nevoie de o încetare a focului”, spune Guterres. 01 oct. – Acum 3 ore Israelul anunță că va riposta „Acest atac va avea consecinţe. Avem planuri şi vom acţiona în locul şi momentul pe care le vom alege”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari. Potrivit acestuia, forțele israeliene vor „continua să opereze la capacitate maximă”, urmând „să lovească puternic în Orientul Mijlociu, așa cum a fost cazul în ultimul an”.

„Sistemele de apărare aeriană israeliene și americane au funcționat eficient. A existat o strânsă cooperare în detectarea și interceptarea”, a subliniat Hagari. „Încă investigăm (rezultatul atacului – n.r.) și nu vrem să oferim inamicului toate informațiile”, a adăugat el. „Iranul a efectuat un act grav în această seară și împinge Orientul Mijlociu spre o escaladare. Evenimentul din această seară va avea consecințe”, a insistat Daniel Hagari, citat de The Times of Israel, potrivit Libertatea.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii