Primul meci, prima victorie! Supercampioana României la volei feminin, CSO Voluntari, a câștigat meciul disputat în deplasare cu Rabotničkii Skopje, campioana Macedoniei de Nord. Fetele noastre au câștigat net întâlnirea, cu scorul de 3-0 la seturi și au făcut un pas important către grupele CEV Champions League.
Scorul pe seturi a fost 25-14, 25-13 și 25-12 în favoarea fetelor noastre, ceea ce indică o victorie fără emoții, pe deplin meritată.
Returul are loc peste o săptămână, în Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari. Data meciului este așadar 9 octombrie, la ora 19.
Dacă trece de Rabotničkii Skopje, CSO Voluntari va intra în grupa E a competiției supreme din voleiul feminin continental, alături de formațiile Savino Del Bene Scandicci (Italia), BKS Bostik ZGO Bielsko-Biała (Polonia) şi Allianz MTV Stuttgart (Germania).
CSO Voluntari a câștigat sezonul trecut în premieră titlul de campioană a României la volei feminin, iar duminica trecută a câștigat și Supercupa României. Învinsa de astăzi, Rabotničkii Skopje, are nu mai puțin de 14 titluri naționale în palmares și este o obișnuită a competițiilor organizate de Confederația Europeană de Volei (CEV).