Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat joi că a iniţiat procedura prin care Planşeul Unirii se întoarce în administrarea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, având în vedere că edilul Bucureştiului „a blocat” lucrările necesare la acest obiectiv, declarat de experţi „pericol public”, conform Agerpres.
„Am iniţiat procedura de denunţare a Protocolului de asociere încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, pentru realizarea lucrărilor de refacere totală a Planşeului Unirii. În acest fel, planşeul de la Unirii se va întoarce în administrarea primarului general, cel care a blocat lucrările necesare pentru a elimina cât mai rapid pericolul pentru zecile de mii de oameni care tranzitează în fiecare zi zona. Proiectul de hotărâre va fi supus spre aprobare în şedinţa Consiliului Local Sector 4 şi va sta la baza rezilierii contractelor de finanţare şi de execuţie a lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii”, a scris Daniel Băluţă pe Facebook.
„Am răspuns cu bună-credinţă, oferind concluziile cele mai recente ale experţilor, conform clarificărilor şi solicitărilor primarului general. Am făcut un apel public către primarul general de a debloca procedura de autorizare a lucrărilor, pentru ca acestea să poată începe de urgenţă, aşa cum experţii solicită. În ciuda acestor demersuri, primarul general nu recunoaşte pericolul public pe care experţii l-au confirmat la Planşeul Unirii şi refuză să autorizeze punerea în siguranţă a Pieţei Unirii, în regim de urgenţă. În astfel de condiţii, oricât de mult ne-am dori noi să eliminăm pericolul din centrul oraşului, nu putem să încălcăm legea şi să forţăm începerea lucrărilor la planşeu, fără semnătura primarului general. Pentru că primarul general refuză să ne lase să lucrăm, îi rămâne întreaga responsabilitate privind riscurile la care îi expune pe oameni, prin lipsa sa de acţiune”, a spus Daniel Băluţă, potrivit stiripesurse.ro.
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus, pe 25 septembrie, ca instituţiile abilitate să emită cu celeritate avizele şi autorizaţiile necesare pentru demararea lucrărilor de consolidare şi reabilitare la Planşeul Unirii.
Edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, estima că lucrările la Planşeul Unirii vor începe în zece zile. „Suntem într-o stare de real pericol, atât planşeul de acoperire a râului Dâmboviţa, cât şi Pasajul Unirii au nevoie de consolidare urgentă pentru a pune în siguranţă vieţile sutelor de mii de oameni care tranzitează zilnic centrul Capitalei, cu maşina, cu autobuzul, tramvaiul sau metroul ori ca pietoni”, afirma Băluţă.