Un liceu de renume din București a fost evacuat de urgență, după ce mai mulți elevi au început să se simtă rău

Un liceu de renume din București a fost evacuat de urgență, după ce mai mulți elevi au început să se simtă rău

Un liceu de renume din București, cel în care Klaus Iohannis a deschis anul școlar și a ținut ultimul discurs în calitate de președinte, a fost evacuat de urgență joi, după ce mai mulți elevi au început să se simtă rău.

Potrivit pompierilor, se suspectează că elevii ar fi fost expuși la spray lacrimogen. Incidentul a avut loc la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, iar echipele de intervenție au acționat rapid pentru a preveni eventuale complicații.

Elevii clasei a zecea, care susțineau un test la ora de psihologie, au fost primii care au semnalat stări de rău, descriind dificultăți respiratorii și iritații la nivelul ochilor și gâtului. Aceștia au alertat imediat profesorul, care a anunțat conducerea școlii. În scurt timp, mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe SMURD au ajuns la fața locului pentru a evalua situația.
Pompierii au evacuat întreaga clădire și au început o investigație amănunțită, verificând fiecare sală de curs pentru a se asigura că nu există emisii de gaze periculoase. De asemenea, toate sălile au fost aerisite pentru a elimina orice urmă de substanță toxică. În urma acestor măsuri, alerta a fost ridicată după aproximativ o oră, elevii și profesorii fiind în afara oricărui pericol, potrivit realitatea.net.

Incidentul este cercetat și de politie, iar agenții care au acționat alături de pompieri au motive să creadă că cineva a folosit un spray lacrimogen.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii