Premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei oficiale la Chișinău: „România crede în vocaţia europeană a Republicii Moldova”

Premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei oficiale la Chișinău: „România crede în vocaţia europeană a Republicii Moldova”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat vineri în vizită oficială la Chişinău, a avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, subiectul central abordat în cursul întrevederii fiind parcursul european al ţării vecine de peste Prut.

În contextul în care vizita are loc cu puţin timp înaintea referendumului ce va avea loc în Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale din această ţară, un subiect important abordat în cursul întrevederii a fost parcursul european al ţării vecine de peste Prut, precizează Executivul într-un comunicat oficial.

”Am avut astăzi prilejul să facem un bilanţ al sprijinului total şi profund pe care România l-a oferit până acum Republicii Moldova şi am analizat modul în care putem canaliza mai bine această susţinere. Vom face în continuare tot ceea ce ţine de noi, prin proiecte concrete şi împărtăşind din experienţa noastră în integrarea europeană, pentru a sprijini acest parcurs pentru Republica Moldova. Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetăţenilor şi comunităţilor încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democraţiei, dezvoltării şi stabilităţii”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.

Şeful Executivului a remarcat, totodată, aprecierea şi respectul de care se bucură Republica Moldova din partea tuturor partenerilor din Uniunea Europeană şi a felicitat angajamentul ferm european al şefului statului, Maia Sandu, pentru modul exemplar şi convingător pentru întreaga Europă în care se implică în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, mai arată Guvernul.

Din delegaţia României au făcut parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii