Credincioșii creștini de pretutindeni o sărbătoresc, în fiecare an, la 14 octombrie, pe Sfânta Parascheva, prin participarea la slujbele organizate cu acest prilej, la Iaşi. În 2024, pelerinajul la Sfânta Parascheva începe în 8 octombrie, zi în care sfintele moaște sunt scoase din Catedrala Mitropolitană și sunt depuse în baldachinul special amenajat, unde vor rămâne până pe 15 octombrie.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, pe 14 octombrie, şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.
În cadrul acestor manifestări, vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Astfel, pelerinii care vor poposi la Iași au bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli, notează crestinortodox.ro.
Programul Sărbătorii Sfintei Parascheva 2024 Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană la ora 6.30, în cadrul tradiţionalei procesiuni, şi va fi depusă în baldachinul special amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
În data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni, amplasate în mai multe locaţii informează agerpres.ro.
Programul complet al Pelerinajului dedicat Sfintei Parscheva, anunţat de Arhiepiscopia Iaşilor, este următorul:
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, marți, 8 octombrie 2024
6.00 – Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva; 6.30 – Plecarea în procesiune cu sfintele moaște; 7.00 – Așezarea moaștelor spre închinare în baldachinul de pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”; 7.00 – 7.30 – Sfințirea apei (Agheasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”; 7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 18.00 – Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, miercuri, 9 octombrie 2024
7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 18.00 – Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva; 20.00 – Întâmpinarea moaștelor Sf. Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, joi, 10 octombrie 2024
7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva 18.00 – Prezentarea lucrărilor dedicate Sf. Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia) 19.00 – 23.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, vineri, 11 octombrie 2024
7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva 17.00 – Vernisajul expoziției de pictură „Rugați-vă cu glas tare!” – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan); 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinților”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon; 21.00 – 23.30 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon; 23.30 – Concertul anual de muzică psaltică „Byzantion cântă pelerinilor” (în Catedrala Mitropolitană);
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, sâmbătă, 12 octombrie 2024
7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva 19.00 – 23.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, duminică, 13 octombrie 2024
7.00 – 11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 17.30 – Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 19.00 – Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană); 21.00 – 02.00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, luni, 14 octombrie 2024
7.00 – 9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană); 9.30 – 12.30 – Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași); 16.00 – 16.30 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 19:00 – 23:00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).
Program pelerinaj Sf. Parascheva 2024, marți, 15 octombrie 2024
7.00 – 11.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 16.00 – 18.00 – Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană); 19.00 – Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).