O alertă a fost lansată de toate autoritățile europene în toate țările membre ale Uniunii Europene (UE) cu privire la substanțe toxice descoperite în compoziția mai multor mărci de săpun.
Este vorba despre mărci printre cele mai populare aflate pe piață, inclusiv în magazinele din România.
Potrivit InfoCons Protecția Consumatorilor, citat de Adevărul, este vorba despre 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă, pe scurt BMHCA, substanță interzisă în produsele cosmetice din cauza efectelor nocive asupra sănătății.
BMHCA poate afecta negativ sistemul reproducător, poate dăuna sănătății fătului și poate provoca sensibilizarea pielii.
Astfel, conform sursei citate, produsele sunt: Dove – Caring hand wash, reumplere cu săpun lichid, 500 ml; BOROTALCO – Igienizzante al muschio bianco con Antibatterico, săpun lichid, 250 ml; Palmolive – Delicate care, săpun de mână, 90 g; Nivea – Creme smooth, bară de săpun, 100 g; Dove – Dove beauty cream bar for soft, smooth skin, bară de săpun, 100 gr; FA – Fa Mystic Moments; Bară de săpun, 90 g și Tesori d’Oriente – Mirra, săpun aromat, 150 g.
„Conform listei ingredientelor, produsul conține 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), care este interzisă în produsele cosmetice. BMHCA poate dăuna sistemului reproducător, poate dăuna sănătății fătului și poate provoca sensibilizarea pielii. Produsul nu este conform cu Regulamentul privind produsele cosmetice”, menționează sursa citată.