În prezent, doar 40% dintre români ar prefera să lucreze în sectorul public, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt de vârsta a doua.
Un studiu recent, realizat de un centru de formare, arată că deşi mulţi bugetari au salarii mai mici decât cei din mediul privat, au mai multe studii. Peste jumătate dintre cei care lucrează la stat au studii universitare de masterat, în timp ce doar 36% dintre salariaţii de la privat au absolvit un master.
În proporţie covârşitoare, tinerii se orientează către marile companii. 82% dintre angajaţii cu vârste între 18 si 25 de ani preferă sectorul privat, pentru că locurile de muncă sunt mai bine plătite.
Deseori, salariile din marile companii pornesc de la 7.500 de lei şi pot depăşi 12.000 de lei, conform antena3.ro.