Acțiunile de spionaj rusești i-au convins pe șefii serviciilor de informații germane că războiul direct se apropie. Au dat și termen, până în 2030

Acțiunile de spionaj rusești i-au convins pe șefii serviciilor de informații germane că războiul direct se apropie. Au dat și termen, până în 2030

Prin declarații date în fața unei comisii de specialitate a Parlamentului Federal, șefii structurilor de informații germane avertizează asupra pericolului unui război direct între NATO și Rusia, până în 2030. Șefii Serviciului Federal de Informații (BND), Serviciului de Contrainformații Militare (MAD) și Oficiului Federal pentru Protecția Constituției (BfV) – au raportat o creștere „cantitativă și calitativă” a actelor de spionaj și sabotaj sponsorizate de Rusia în Germania, relatează Deutsche Welle, citată de caleaeuropeană.ro.

„Rusia se pregătește pentru o confruntare directă cu NATO. (…) Forțele armate ruse vor fi probabil în măsură, din punct de vedere al personalului şi al materialului, să lanseze un atac împotriva NATO cel târziu până la sfârşitul acestui deceniu”, a declarat șeful spionajului german (BND), Bruno Kahl. Acesta a adăugat că Rusia are aceleași intenții ca întotdeauna, de a limita influența americană pe continent, de a împinge granițele NATO spre vest și de a-și crea o zonă de influență cât mai mare.

La rândul său, Thomas Haldewang, şeful agenției interne de informații a Germaniei (BfV), a arătat că serviciul pe care îl conduce observă un „comportament agresiv al serviciilor de informaţii ruse” şi că spionajul şi sabotajul actorilor ruşi în Germania au crescut „atât cantitativ cât şi calitativ”, Rusia fiind dispusă să „pună vieţi umane în pericol”.

Printre cele mai cunoscute acțiuni rusești în Germania, de la izbucnirea războiului din Ucraina, este încercarea de asasinare a directorului general al producătorului de arme Rheinmetall, de către cadre sau agenți ai serviciilor de spionaj rusești.

La rândul său, șefa serviciului de contrainformații militare (MAD), Martina Rosenberg, a susținut că forțele armate germane și în special militarii implicați în programele de înarmare ale Ucrainei, sunt ținte ale rușilor, care întreprind acțiuni de sabotaj menite a le induce o stare de nesiguranță.

Cu doar câteva zile în urmă, reprezentanți ai mediului de intelligence britanic vorbeau despre amenințări similare din partea Rusiei, dar și a Iranului și a unor organizații teroriste islamice.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat, în context, că de fapt NATO e cea care amenință Rusia prin extinderea spre est.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.3 ° C
6 °
3 °
72 %
0.5kmh
0 %
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
16 °
mar
18 °
mie
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii