Măsuri adoptate de BEC pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale 2024

Măsuri adoptate de BEC pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale 2024

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, mai multe măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale 2024, stabilind şi ca în ziua alegerilor să fie prelungită votarea până cel târziu la ora 23:59 în secţiile de votare în care se constată, la ora 21:00, că se află la rând persoane care s-au prezentat la urne.

Conform deciziei BEC, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Alegătorul care, în ziua votării, se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă, se precizează în document.

Totodată, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al Capitalei decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar poate vota la orice secţie de votare aflată în alt judeţ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, potrivit Agerpres.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorul se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea de domiciliu sau reşedinţă poate vota la orice secţie de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, mai precizează BEC.

De asemenea, alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa votează fie la secţia de votare în a cărei listă electorală permanentă este înscris, fie la oricare altă secţie de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară. Cel care a fost omis din lista electorală permanentă a secţiei de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa este înscris în lista electorală suplimentară.

Alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara ţării. Persoanele fără cetăţenie română nu au drept de vot.

Potrivit deciziei, în situaţia în care, la ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare constată că în secţia de votare, precum şi la rând, în afara sediului acesteia, se află persoane care s-au prezentat să voteze, va prelungi votarea până cel mai târziu la ora 23,59.

Reprezentanţii instituţiilor mass-media străine acreditate de Autoritatea Electorală Permanentă şi ai instituţiilor mass-media româneşti au posibilitatea de a filma/fotografia în locurile publice din zona de votare şi în localul secţiei de vot fără a aduce atingere secretului votului şi fără a prelucra date cu caracter personal.

BEC a stabilit paşii care trebuie urmaţi de preşedinţii secţiilor de votare în cazul în care Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SINPV) semnalează, la o secţie de votare din ţară, faptul că alegătorul care s-a prezentat la vot figurează deja că a votat la altă secţie sau prin corespondenţă, precizând că „operaţiunile (…) se vor derula cu tact şi respect faţă de persoana care s-a prezentat la vot şi în cazul căreia se constată că figurează deja în SINPV, urmărind evitarea situaţiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite”.

Totodată, BEC a stabilit că alegătorul care se prezintă la secţia de votare şi, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor. Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înţelege situaţia obiectivă sau condiţia medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot şi de aplicare a ştampilei cu menţiunea VOTAT.

„Invocarea neştiinţei de carte, a analfabetismului, a necunoaşterii legii sau a necunoaşterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur”, menţionează BEC.

În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral.

Decizia BEC mai prevede că preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile sale, în această privinţă, se întind şi în afara localului de vot, în sediul secţiei de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secţiei de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 metri.

Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale şi persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţa de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării şi în zilele votării.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii