Un influencer timișorean a blocat zilele trecute orașul de pe Bega la final de săptămână, după ce a anunțat că dă benzină gratis tuturor celor care vor veni între 14.00-15.00 la o anumită benzinărie.
Articol de Ligia Enache
“Voi alimenta gratis la tot orașul.(…) Voi alimenta timp de o oră, de la 14.00 la 15.00, la toate cele șase pompe, pe gratis. De ce fac asta? Pentru că sunt într-un challenge în care vreau să transform 50 de dolari în 500.000 de dolari și Dumnezeu m-a binecuvântat cu targetul de 100.000 dolari în acest moment și am promis că voi dona.”
Oamenii au dat năvală la pomul lăudat și s-au așezat nu cu sticla de lapte, ci cu mașina din dotare, la cozile uriașe care aminteau de epoca de tristă amintire.
Acțiunea a transformat rapid orașul. Traficul din Timișoara s-a blocat, nu i-a păsat de gratuități. Poliția a trimis echipaje în încercarea de a salva ce se mai putea salva, dar și pentru a preîntâmpina o degenerare a situației. Căci se știe, combinația șoferi plus cozi nesfârșite este complet nefastă și orice scânteie se poate transforma în incendiu.
Apelul influencerului a făcut viața grea și ambulanțelor, nu doar polițiștilor, care s-au văzut prinse în același blocaj generat de cozile la promisa benzină gratis.
Cine sunt oamenii care răspund instant la astfel de mesaje ale influencerilor mai mici sau mai mari? Cine poate în secunda 2 să se arunce în mașină, să lase totul și să stea la o coadă imensă în zi de lucru, neavând, de fapt, nicio garanție că va ajunge să-și vadă visul cu ochii?
Acesta este doar un exemplu care demonstrează puterea pe care o manifestă rețelele sociale asupra unor semeni de-ai noștri.
Parcă nu mai contează nimic în momentul în care văd în fața ochilor pe cineva care, dintr-un motiv sau altul le place, pe care îl admiră, îl invidiază și în care au încredere, se pare, oarbă.
Acel influencer reușește în câteva minute să facă de cap și un om în toată firea, nu doar tineri fără experiență de viață.
Pe această fascinație și încredere neclintită în personaje cunoscute se bazează și strategiile de marketing de bună credință, dar și șmecherii calificați.
Și iată că rețeta funcționează, atâta timp cât sunt pline rețelele sociale de tot felul de vedete extrem de cunoscute care promovează suplimente alimentare ce îți promit un corp superb, o piele desăvârșită, un tonus de invidiat, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. De prea multe ori, cele promovate se dovedesc a fi, în cel mai bun caz, doar “țepe”, dar sunt și cazuri când suplimentele sau medicamentele minune pot face mult rău.
Bine măcar că vedetele în cauză s-au hotărât de ceva vreme să reacționeze ferm, arătând că imaginea le este folosită abuziv, fără permisiune. Problema însă nu e rezolvată total, căci nu se știe dacă omul vrăjit în primă instanță de produs va mai apuca să vadă și reacția vedetelor care acuză reclama mincinoasă. Până se lămurește, banul i-a plecat din buzunar.
Isteria provocată de influencerii care folosesc un anumit cuvânt nu se va opri însă niciodată, indiferent de consecințe.
În 2024, nu mai putem concepe lumea fără rețele sociale. Care ne deschid ușa către lume, dar care sunt și capcane pentru mulți dintre noi, fără apărare în fața celor care promit împlinirea dorințelor. Mai ales dacă nu implică niciun ban.
“Gratis” iși face magia de fiecare dată și adoarme orice vigilență.
În acest timp numărul de urmăritori și contul bancar cresc. La unii. Dar toată lumea e mulțumită. Omul obișnuit nu poate crede într-un om ca și el, ci doar într-unul care își permite să joace în fața celorlalți alba neagra cu luxul.