Până și acest titlu poate indica ideea că încă ar exista meserii pentru femei și meserii pentru bărbați. Pentru că, ne place sau nu, asta cred oamenii, oricât se încearcă eliminarea formulărilor intrate adânc în conștiința tuturor.
Articol de Ligia Enache
Sigur, societatea a evoluat enorm de la teoria că femeia s-a născut doar să crească pruncii și să stea la cratiță, însă, trebuie să recunoaștem că această mentalitate încă există.
Mai mult decât atât, într-o situație tensionată, sintagma de mai sus, cu cratița și copii, se folosește suficient de des, ca mijloc de a-i arăta brutal unei femei care îi este de fapt locul. Chiar și în 2024.
În România înregistrăm însă o premieră neașteptată: femeile câștigă mai mult ca bărbații! În februarie 2024, salariul mediu brut al femeilor a ajuns mai mare decât salariul mediu brut al bărbaților, conform ministerului Muncii.
Și asta nu e tot. Femeile au tot mai multe funcții de conducere. Doamnele aflate cel mai sus în ierarhie sunt din ce în ce mai multe, numărul lor crescând constant, de la aproximativ 178 de mii acum zece ani, la aproximativ 213 mii în urmă cu cinci ani. În acest an, 243 de mii de femei ocupă funcții cheie.
În calitate de semnatară a acestui articol, aș minți să spun că nu mă bucur să consemnez așa o premieră. Este legată de însăși dorința celor mai multe dintre femei, declarată direct sau nu, de a elimina ideea că ar fi mai slabe ca bărbații. Ceea ce se întâmplă în general, dar doar în privința fizicului.
Femeile își doresc dintotdeauna să demonstreze că sunt egale cu bărbații. Deși, trebuie să recunoaștem că, în unele cazuri, este foarte util să fii sexul slab și frumos. Dar aceasta este o discuție interminabilă pentru ambele părți și poate fi privită ca sarea și piperul vieții, până la urmă.
Imi place să citesc despre reușitele unor doamne în așa zisele meserii de bărbați. Femeia pilot sau pompier, femeia astronaut, femeia navigator, femeia inginer constructor, femeia șofer de camion sau de taxi, femeia militar sau femeia informatician de top sunt doar câteva exemple.
Tinerele de azi nu mai au nicio teamă și nicio reținere în a performa într-o meserie care ar pune în gardă chiar pe mulți bărbați. Mi-a rămas în minte exemplul Andreei Bănesaru, care, la 24 de ani, este singura femeie pilot din echipa de acrobație a României, după ce la 16 ani s-a înscris la cursuri de zbor.
Dar pentru toate acestea, a existat un început și un parcurs plin de încercări extreme pentru temerarele pioniere.
Când au avut femeile dreptul să muncească?
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, oportunitățile de muncă pentru femei erau extrem de limitate, tot ce puteau face era în jurul vieții domestice și al îngrijirii familiei. În timpul Revoluției Industriale, femeile au început să fie angajate în fabrici, însă deseori erau plătite mai puțin și aveau condiții de muncă mai dificile. În anii 1900, drepturile femeilor au început să fie susținute de mișcările feministe, care militau pentru egalitate în domeniul educației, al muncii și al dreptului la vot.
Un moment important pentru accesul femeilor la muncă a fost cel de după Primul Război Mondial, când multe femei au fost nevoite să ocupe posturi masculine în absența bărbaților plecați pe front. Așa s-a demonstrat că femeile sunt capabile să îndeplinească sarcini considerate anterior exclusiv pentru bărbați.
Totuși, abia în a doua jumătate a secolului XX au început să fie adoptate politici și legi care să promoveze egalitatea de gen la locul de muncă în mod consecvent.
Când au început femeile să aibă acces la educația superioară?
Primele universități europene și americane care au acceptat femei ca studente au făcut-o abia în anii 1800 și, chiar și atunci, în număr foarte limitat.
În România, femeile au început să fie admise în universități la sfârșitul secolului XIX, dar nu toate domeniile le erau accesibile. Dreptul la educație superioară a fost un pas esențial care a deschis calea femeilor către o gamă largă de cariere, inclusiv în domenii tradițional masculine.
Ce le motivează pe femei să aleagă meserii considerate „bărbătești”?
Dorința să demonstreze că pot realiza lucruri considerate nu cu mult timp în urmă imposibile pentru ele, poate fi răspunsul cel mai la îndemână. Dar independența financiară și o carieră de succes încep să fie motive prin care din ce în ce mai multe femei se simt împlinite personal. Cultura modernă promovează diversitatea și egalitatea de gen, încurajând femeile să nu se limiteze la stereotipuri profesionale.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, femeile au rămas în acele profesii masculine în care au fost acceptate în timpul războiului și au început să-și croiască drum în mai multe domenii.
În anii ‘60 și ‘70, mișcările pentru drepturile civile și egalitatea de gen au promovat femeile în medicină, inginerie, armată și sectorul de siguranță publică, iar legile anti-discriminare au fost introduse pentru a facilita această tranziție.
Ideea că unele meserii sunt exclusiv pentru bărbați este, în mare parte, o preconcepție culturală, nu una bazată pe știință. Sigur, în anumite meserii ce implică un efort fizic mare, diferențele biologice dintre femei și bărbați pot impune limitări. Însă nici aceste limitări nu sunt absolute, iar tehnologia modernă și echipamentele adaptate permit astăzi femeilor să depășească multe dintre aceste bariere fizice.
Mai există „sexul slab” în acest context?
Nu prea. Rezistența, competențele și determinarea femeilor care pătrund în domenii mai dificile demonstrează că „slăbiciunea” nu poate fi legată de gen. Tăria unei persoane este definită astăzi prin abilități, educație și motivație, nu prin apartenența la un sex anume.
Femeile din meseriile „bărbătești” contestă stereotipurile și demonstrează că limitele impuse de societate pot fi depășite.
Și vor continua să o facă.
