Premierul Marcel Ciolacu a reafirmat, la Gala „Topul Firmelor” din Timiș, angajamentul Guvernului României de a susține antreprenorii și a anunțat măsuri care asigură un climat economic stabil. Printre acestea, el a reiterat că în 2025 nu vor fi majorate taxele și că Guvernul va continua să investească semnificativ în economia națională, inclusiv în proiecte strategice din județul Timiș. Această abordare guvernamentală vizează stimularea unui ecosistem solid de afaceri, bazat pe investiții publice și private.
Prezent la eveniment, Premierul Marcel Ciolacu a reconfirmat importanța județului Timiș în dezvoltarea și creșterea economiei României. „Sunt mândru să fiu premierul care, conform spuselor domnului Simonis, a vizitat Timişul de cele mai multe ori în timpul mandatului său. Vă asigur că voi continua să susţin această regiune şi în viitor!”, a declarat Marcel Ciolacu.
Rezultate ale investițiilor strategice în Timiș: dezvoltarea infrastructurii
Județul Timiș, cu o contribuție de 10% la exporturile naționale, a fost subliniat ca o prioritate strategică în viziunea Guvernului.
“Vin cu plăcere tot timpul în județul Timiș nu doar pentru că îmi place locul și îmi plac mult oamneii de aici. Vin și pentru că este o zonp cu o importanță strategică pentru economia României. În ultimul an, Guvernul a demarat investiții mari în această regiune, recunoscând contribuția majoră a județului Timiș la bugetul de stat și dreptul său la dezvoltare. Am adus investiții în Timiș pentru că am înțeles că acest județ merită și are nevoie de sprijin pentru a-și continua creșterea economică.”, a declarat Ciolacu.
Premierul a menționat investițiile în infrastructura locală, inclusiv Autostrada Timișoara-Moravița și Centura Timișoarei, proiecte esențiale pentru facilitarea comerțului regional, fluidizarea transportului și mobilitate urbană.
Proiecte în premieră în sănătate, în oncologie și arsuri grave
Printre proiectele majore din județ, premierul a amintit și de Institutul Oncologic și de primul “Centrul de Mari Arși” din țară, o investiție de peste 300 milioane de lei. Aceste investiții sunt menite să răspundă nu doar nevoilor locale, ci sunt proiecte strategice în infrastructura spitalicească națională.
Stabilitatea fiscală: fără măriri de taxe în 2025
În discursul său, Marcel Ciolacu a reafirmat decizia de a menține taxele neschimbate în 2025, oferind astfel mediului de afaceri predictibilitatea necesară pentru investiții și dezvoltare. „Am decis că în România nu se vor mări taxele în 2025,” a declarat Premierul, adăugând că acest angajament este menit să încurajeze investițiile și să întărească încrederea în economia românească.
Sprijin pentru IMM-uri, motorul dezvoltării economice
Noul program de guvernare 2025-2028 al Partidului Social Democrat include un capitol amplu dedicat IMM-urilor, recunoscându-le ca fiind motorul dezvoltării economice sănătoase. Premierul a subliniat că social-democrații vor continua să sprijine companiile românești prin soluții concrete, incluzând investiții directe în afaceri și capital uman.
„În viziunea noastră investiţiile publice înseamnă nu doar bani alocaţi pentru infrastructură – şosele, spitale şi şcoli. Sunt la fel de importante și cele făcute de oameni şi companiile româneşti, în capitalul uman al României. Investiţii în oameni energici şi îndrăzneţi, capabili să ajungă la fel ca dumneavoastră, campioni ai businessului. De aceea, vrem să investim miliarde de euro anual în ideile de afaceri pe care le aveţi. Am reuşit deja să investim în acest an, în ciuda tuturor problemelor, aproape 7% din PIB în economia românească şi în firmele antreprenoriale româneşti, în special în IMM-uri”, a adăugat Premierul Ciolacu.
Următorii ani, potențial de maximă dezvoltare a României
PSD urmărește să continue să utilizeze fonduri europene și naționale pentru a impulsiona economia și a crea un ecosistem de afaceri bazat pe inovație și tehnologie.
„Avem un plan clar pentru a valorifica potențialul extraordinar al companiilor private românești. (…) În plus, doresc să subliniez că, împreună cu Comisia Europeană, am decis că în România nu se vor mări taxele în 2025. Această decizie este menită să sprijine mediul de afaceri şi să încurajeze investiţiile, asigurând astfel un climat economic stabil şi predictibil.”, a adăugat Ciolacu.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010